Fără nicio jucătoare venită din lotul campioanei CSM Târgovişte, ROMÂNIA A PIERDUT DOUĂ AMICALE! Tricolorele lui Florin Nini au obţinut o singură victorie, 70-53 în faţa reprezentativei similare a Macedoniei

Date:

VOLEIPotrivit site-ului oficial al Federaţiei Române de Baschet, în finalul lunii mai, reprezentativa feminină a României, pregătită de antrenorii Florin Nini şi Alexandru Radu, a susţinut trei meciuri amicale în compania selecţionatelor similare ale Bulgariei şi Macedoniei, după ce a finalizat un prim stagiu de pregătire la Galaţi, în perioada 16-28 mai. Plecate de la Galaţi de joi dimineaţă şi după un periplu de patru zile în afara graniţelor ţării, tricolorele au revenit în ţară, adunând în palmaresul meciurilor amicale o victorie şi două înfrângeri.
în primul joc, disputat, joi seară, în Sala Sporturilor din Samokov, tricolorele au cedat în faţa naţionalei Bulgariei, cu scorul de 65-94, la capatul unei dispute dominate autoritar de gazde şi în care staff-ul tehnic român a utilizat întreg efectivul de jucătoare. La mai puţin de 24 de ore distanţă, vineri seara, în Sala Sporturilor „Jasmin” din Kavadarci, tricolorele au cedat în confruntarea cu naţionala Macedoniei, cu scorul de 65-68, pentru ca, sâmbătă seara, în meciul „revanşă” cu Macedonia, naţionala noastră să se impună cu scorul de 70-53.
Conform datelor oficiale oferite de federaţiile din Bulgaria şi Macedonia, iată lista marcatoarelor echipei României în cele trei jocuri de la Samokov şi Kavadarci:
Meciul 1 – Bulgaria – România 94-65 (24-13, 24-13, 12-17, 34-22) Parau (26:00; 2 p, 1 rec, 1 pasa, 3 int, 3 cap), Stoiedin (26:00; 10 p, 11 rec, 3 int, 2 cap), Mărginean (25:00; 19 p, 1×3, 2 rec, 2 pase, 1 int), Orosz (22:00; 3 p, 2 rec, 2 pase), Pavel (21:00; 3 p, 5 rec, 1 pasă, 2 cap), Crăciun (17:00; 1 rec, 1 int, 2 cap); Cutaş (16:00; 5 p, 1×3, 4 rec, 1 pasă, 1 int), Cursaru (14:00; 8 p, 2×3, 4 rec, 2 int); Irimia (11:00; 4 p, 1 pasă); Sipos (09:00; 9 p, 1×3, 1 rec, 1 int), Ursu (7:00; 2 p, 2 rec, 1 pasă) şi Filip (06:00; 1 pasă).
Meciul 2 – Macedonia – România 68-65 (19-17, 15-19, 13-15, 2114)
Parau (28:58; 9 p, 1 rec, 2 pase, 3 int), Pavel (29:36, 20 p, 2 rec, 2 pase, 4 int), Irimia (04:46; 1 rec), Stoiedin (18:13; 4 p, 3 rec, 2 int), Sipos (25:35; 14 p, 3×3, 2 rec, 2 pase), Cursaru (11:01; 1 rec, 1 int), Filip (07:10; 2 rec, 1 pasă, 2 int), Ursu (03:58), Bigica (12:35; 4 p, 2 rec, 1 int), Crăciun (20:25; 2 p, 3 rec, 2 pase) şi Orosz (33:17; 12 p, 7 rec, 1 pasă, 1 int).
Meciul 3 – Macedonia – România 53-70 (12-9, 12-12, 18-30, 11-9) Parau (22:08; 5 p, 1×3, 1 pasa, 1 int), Mărginean (18:27; 7 p, 4 rec, 4 pase,
2 int), Bigica (14:58; 2 p, 2 rec, 2 pase), Pavel (27:53; 11 p, 9 rec, 1 pasă, 2 cap), Cutaş (22:59; 13 p, 3×3, 3 rec, 3 pase, 1 int), Cursaru (15:42; 8 p, 2×3,
3 rec), Ursu (09:25; 2 p, 3 rec, 2 pase, 1 int), Irimia (10:16; 3 p), Sipos (02:35; 2 p, 1 rec); Ardelean (07:53; 1 p, 2 rec), Crăciun (20:36; 6 p, 5 rec, 1 pasă, 1 cap), Orosz (19:57; 10 p, 6 rec, 1 int) şi Filip (07:04; 1 rec)
*Notă (în paranteză se regăsesc minutele jucate, punctele marcate, recuperările făcute, pasele decisive şi capacele reuşite).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița