Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Titu au fost sesizaţi că pe raza localităţii Săveşti a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu rănirea gravă a unei persoane. În urma cercetării la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 49 de ani, din Conţeşti, nu a adaptat viteza într-o curbă, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat într-un şanţ. Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a bărbatului, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. De asemenea, cel în cauză nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.