Chindia are o misiune aproape imposibilă în această seară la Botoşani. Gazdele sunt pe primul loc în seria I şi vin după un rezultat de egalitate obţinut pe terenul din Buftea. Un rezultat similar a obţinut şi trupa lui Eusebiu Tudor, dar pe teren propriu cu Delta Tulcea, una dintre adversarele moldovenilor la promovare.
Jocul de vineri este considerat de antrenorul Chindiei un adevărat examen de maturitate pentru mulţi dintre elevii săi: „Vom juca în faţa unei echipe puternice şi a unui public numeros şi ostil. În astfel de meciuri te simţi fotbalist şi cred că atmosfera de la Botoşani îi va motiva în plus pe jucătorii mei. Nu mi-e teamă de adversara din această etapă pentru că nu avem ce pierde. Eu mă gândesc sincer să obţinem punct, sau chiar puncte, de pe terenul moldovenilor”, a punctat Sebi Tudor. Verdeş şi Mihăescu (suspendaţi), Dinu şi Rădoi (accidentaţi) sunt principalele absenţe ale Târgoviştei pentru deplasarea de la Botoşani.
FC BOTOŞANI -CHINDIA TÂRGOVIŞTE Astăzi, ora 16:00. Stadion Municipal (Botoşani)
Date: