Asociaţia Industriei de Protecţie a Plantelor din România şi reprezentanţi ai asociaţiilor de fermieri şi agricultori, alături de poliţişti, au iniţiat o campanie de informare a fermierilor şi operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor cu privire la modalităţile în care se pot proteja de produsele contrafăcute şi la măsurile pe care le pot lua pentru a-şi proteja bunurile.
Campania are ca scop conştientizarea fermierilor şi a operatorilor economici, care desfăşoară operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor, cu privire la riscurile generate de potenţiala afectare a sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător, prin comercializarea, achiziţionarea, depozitarea, utilizarea şi eliminarea ilegală sau necontrolată a produselor de protecţie a plantelor.
Produsele şi seminţele contrafăcute pun în pericol sănătatea fermierilor, a consumato
rilor, dar şi mediul înconjurător. De la producţii mai mici – atunci când eficienţa produsului achiziţionat este mai redusă decât cea a originalului, la pierderea totală a culturilor înfiinţate şi până la cazuri grave de intoxicare a consumatorilor.
Analiza produselor contrafăcute a relevat doze mai mici de substanţă activă decât celespecificate pe etichetă, precum şi o substanţă activă diferită de cea declarată peetichetă. De asemenea, au fost identificaţi coformulanţi cunoscuţi şi necunoscuţi caredepăşesc limitele stabilite în documentaţiile ONU cu privire la Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Alte metode de contrafacere vizează reutilizarea ambalajelor sau a recipientelor originaledupă folosirea conţinutului pentru a fi reumplutecu produse contrafăcute, precum şi importul produselor în UniuneaEuropeană prin diferite mijloace de transport, fărăautorizaţie de comercializare şi vânzarea ulterioară subnumele producătorului original.