FETELE SUNT SFĂTUITE SA PRACTICE FOTBALUL DE PERFORMANŢA

Date:

O cercetare efectuată de UEFA împreună cu un grup de specialişti de elită demonstrează impactul pozitiv pe care fotbalul îl are asupra încrederii în sine a fetelor, mai mare decât în cazul practicării altor sporturi.
Cea mai mare cercetare de acest gen realizată în ţări precum Danemarca, Anglia, Germania, Spania, Polonia şi Turcia a căutat să identifice efectele pe care practicarea fotbalului le are asupra fetelor din Europa, oferind date importante, în comparaţie cu alte sporturi, privind încredere în sine, stima de sine, sentimentul de apartenenţă, motivaţia.
în cadrul acestei cercetări de amploare au fost intervievate 4.128 de fete cu vârsta de peste 13 ani, iar concluzia forului european este că, deşi fotbalul feminin se află la diferite niveluri de dezvoltare pe continent, există numeroase similarităţi când vine vorba de impactul asupra fetelor care practică acest sport.
Ce a relevat cercetarea: o 80% dintre adolescente se simt mai încrezătoare fiind parte dintr-o echipă de fotbal (în cazul celor care practică alt sport procentul este de 74%) o 54% dintre tinerele jucătoare sunt de acord cu afirmaţia „mă preocupă mai puţin ce cred alţii despre mine pentru că practic acest sport” (în cazul celor care practică alt sport procentul este de
41%)
o 58% dintre jucătoarele de 13-17 ani spun că au depăşit senzaţia lipsei de încredere în sine prin jocul de fotbal (în cazulcelor care practică alt sport procentul este
de 51%)
o 48% dintre fetele intervievate au spus că sunt mai puţin timide de când joacă fotbal (în cazul celor care practică alt sport procentul este de
40%)
Cercetarea oferă o mai bună înţelegere a efectelor fotbalului feminin care în ultimii ani a cunoscut o dezvoltare importantă atât în România, cât şi la nivel european. Spre exemplu, în ţara noastră, dacă în 2015 existau doar 1.171 de practicante, în 2017 numărul acestora a crescut la 52.572.
O dovadă a evoluţiei la nivel european o reprezintă şi turneul final continental găzduit în acest an de Olanda, primul la care vor participa 16 reprezentative.
„Cercetarea arată că fetele care joacă fotbal au o mai mare încredere în sine decât acelea care nu practică niciun sport. Trebuie subliniat cât de important este acest fapt în perioada creşterii. Sunt convinsă că putem schimba percepţia asupra acestui sport şi să îl transformăm într-o activitate „cool” pentru tinere. Dacă reuşim acest lucru, vom reuşi să îndeplinim obiectivul de a transforma fotbalul în sportul feminin de echipă numărul 1″, a declarat Nadine Kessler, consilier UEFA pe fotbal feminin.
„Datorită fotbalului am devenit mai disciplinată, mi s-a dezvoltat încrederea în forţele proprii. Astfel am învăţat să îmi respect coechipierele, adversarele, iar experienţa de pe teren nu mi-a fost folositoare doar în viaţa sportivă sau pe terenul de fotbal, ci m-a ajutat să mă integrez mai bine în societate”, spune Florentina Olar, căpitanul echipei naţionale de fotbal feminin a României.
„Concluziile acestei cercetări reafirmă, pe de o parte, importanţa socială şi comunitară a fenomenului fotbalistic în general şi, pe de altă parte, întăresc premisele dezvoltării fotbalului feminin. Tinerii se formează nu doar ca sportivi, ci şi ca oameni, prin valorile fotbalului, în vreme ce pentru fetele care practică acest sport în România există acum un context fără precedent în ce priveşte oportunităţile competiţionale şi de afirmare în fotbal”, punctează Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.
începând din iunie, UEFA lansează pe întregul continent o campanie care îşi doreşte să transforme fotbalul în sportul feminin de echipă numărul 1 în Europa până în 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...