Consiliul Local Municipal Târgovişte s-a întrunit săptămâna trecută în şedinţă „de îndată”, online, având pe ordinea de zi numai proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetară. Potrivit proiectului, veniturile au fost majorate cu suma de 561 mii lei, bani care vor fi alocaţi pentru susţinerea unor cheltuieli cu bunuri şi servicii – suma de 200000 de lei şi pentru învăţământ – 361000 lei.
Iniţiatorii au propus şi reducerea bugetului Teatrului Tony Bulan-dra cu 1.540 mii lei şi alocarea acestei sume pentru capitolul bugetar „Ordine publică şi siguranţă naţională”.
Anterior şedinţei CLM, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Târgovişte a hotărât ca Primăria să asigure câte două măşti şi două perechi de mănuşi fiecărui locuitor al oraşului.
Fiecare târgoviştean va primi câte două măşti şi o pereche de mănuşi de protecţie
Date: