Final de sezon perfect pentru echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte, care s-a impus fără probleme în faţa lanternei roşii a campionatului Diviziei A1 şi şi-a consolidat poziţia în careul de aşi al primei ligi.
Gazdele au controlat meciul cu formaţia din Cluj, însă contrar tuturor aşteptărilor, ardelencele au izbutit să cucerească destul de multe puncte în cele trei seturi care s-au disputat în confruntarea de vineri seara.
Collar şi Fairs au fost şefele atacului izbutind să îşi treacă în cont câte 14 puncte fiecare, însă pentru tehnicianul Guillermo Naranjo acesta a fost doar un test înaintea dublei cu Levski Sofia, din cupele europene, primul meci internaţional al sezonului pentru CS Municipal urmând să se dispute miercuri, 13 decembrie, de la ora 17.00, în capitala Bulgariei.
Returul partidei din Challenge Cup este programat pe 9 ianuarie 2018, în Sala Sporturilor din Târgovişte.
CSM Târgovişte – CS U NTT Data Cluj 3-0 (25-21, 25-19, 25-21)
CSM: L. Sousa-Ziegler (9 p), L. Durr, V. Hroncekova (5), S. Smith, E. Fairs (14), A. Roşca (2), D. Calotă (1), A. Trică (2), L. Sybeldon (8), M. Collar (14), R. Marciu, S. Wojceska. Antrenor: Guillermo Naranjo.
Data Cluj: A. Răileanu (5), A. Ariton (8), C. Darnescu (6), I. Porca (3), P. Tarta, R. Bucur (6), C. Grama, M. Pamfil, A. Bara (3), S. Miclea, R. Beudean, D. Mocar (2), A. Stanciu (5). Antrenor: Ciprian Dărnescu.
FINAL DE TUR PERFECT PENTRU CSM TÂRGOVIŞTE CSM Târgovişte – CS U NTT Data Cluj 3-0 (25-21, 25-19, 25-21)
Date: