Finalizarea plăţii sumelor necesare punerii în aplicare a hotărârilor judecătoreşti definitive de către Ministerul Educaţiei Naţionale

Date:

Ministerul Educaţiei Naţionale a alocat şi virat fondurile necesare efectuării plăţilor restante prevăzute de hotărârile judecătoreşti, precum şi a celor scadente în 2019, astfel încât până la sărbătorile de Paşti cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar să beneficieze de sumele ce li se cuvin.
Bugetul alocat iniţial plăţii hotărârilor judecătoreşti restante, precum şi celor scadente în 2019, în valoare de 496 milioane lei, a fost virat de Ministerul Educaţiei Naţionale la începutul lunii aprilie. Bugetul a fost suplimentat, în cursul acestei săptămâni, cu 214 milioane lei, urmând ca plata integrală a acestor restanţe să fie realizată în luna aprilie.
Totodată, au fost transferate şi universităţilor de stat fondurile pentru efectuarea plăţilor restante către beneficiari, până la data de 25 aprilie. Cuantumul acestor sume este de 88 milioane lei pentru punerea în executare a sentinţelor judecătoreşti reprezentând diferenţe salariale, 5 milioane lei pentru achitarea dobânzilor legale generate de sentinţele judecătoreşti şi 272 milioane lei pentru punerea în aplicare a Legii nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 -13 mai 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...