O paradă medievală, spectacole istorice, ateliere tematice de mânuire a sabiei şi tras cu arcul, concerte şi multe alte surprize au avut loc, în perioada 1517 iunie, la Festivalul Dracula de la Târgovişte.
Din zori şi până în seară, la Curtea Domnească din Târgovişte, meşteşugarii şi-au făcut simţită prezenţa prin ateliere în care târgoviştenii şi nu numai au putut învăţa să construiască obiecte de artă medievale, iar cavalerii le-au arătat cum se lupta înainte haiduceşte, cu sabia sau arcul în mână.
Au fost prezentate spectacole cu foc, recitaluri de muzică medievală, dansuri şi costume medievale, spectacole pentru copii, artişti pe picioroange, cascadori şi, nu în ultimul rând, spectacole istorice.
În ciuda vremii capricioase, duminică seară, la Curtea Domnească din Târgovişte s-a jucat spectacolul istoric „Balada lui Constantin Brâncoveanu”, pus în scenă de Teatrul Municipal Tony Bulandra. Nu a lipsit din program un concert de muzică folk susţinut de Gheorghe Gheorghiu. Pe scenă a urcat şi Trupa Corbu (Ad-Hoc) – muzică disco easy hardcore, cu influenţe medieval. Seara de duminică s-a încheiat cu un spectacol cu foc – trupa „Hypnosis Fire”.
Timp de trei zile, vechea cetate de scaun a prins viaţă, s-a întors în timp, iar aleile pavate cu piatră au fost animate de cavaleri, domniţe şi meşteşugari.
Finalul Festivalului medieval Dracula
Date: