Flacăra Moreni, eliminată la Păuleşti. Marţi şi miercuri s-au desfăşurat jocurile din turul al treilea al Cupei României

Date:

flacara-moreniCele 33 de echipe care s-au calificat din turul II al Cupei României, ediţia 2016/2017, şi-au aflat săptămâna trecută adversarii din runda următoare a competiţiei naţionale. În turul III, FRF a introdus, pe lângă cele 33 de echipe, alte trei cluburi care sezonul trecut au evoluat în Liga a 2-a sau a 3-a. Foresta Suceava, Unirea Tărlungeni şi CS Afumaţi, alte trei divizionare secunde, au intrat această fază, după ce în urmă cu două săptămâni Metalul Reşiţa a fost eliminată.
Meciurile din acest tur au fost programate să se desfăşoare pe durata a două zile, marţi, 13 septembrie, şi miercuri, 14 septembrie, de la ora 16:30, într-o singură manşă, eliminatorie.
După desfăşurarea meciurilor de marţi, primele calificate în turul al IV-a sunt echipele: Foresta Suceava, CNS Cetate Deva, ACSO Filiaşi, Fotbal Comuna Recea, Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, SCM Piteşti şi Dinamo II. Şase dintre ele au câştigat în timp regulamentar, în timp ce CNS Cetate Deva s-a impus în reprizele de prelungiri cu 3-1 la Şoimii Lipova. Mai mult, Fotbal Comuna Recea ar putea pierde calificarea la „masa verde” în favoarea Metalurgistului Cugir, pe care pe teren a învins-o cu 9-0, deoarece a efectuat patru schimbări de jucători, deşi regulamentul îi spunea că are voie doar trei.
Miercuri echipele care au obţinut calificarea în cele 90 de minute au fost Metalosport Galaţi, Ştiinţa Miroslava, Naţional Sebiş, CS Păuleşti, Unirea Tărlungeni, CS Afumaţi, SC Popeşti Leordeni şi Viitorul Domneşti, în timp ce la penalty-uri au învins Aerostar Bacău, Avântul Reghin şi Internaţional Băleşti.
Cele trei echipe din Liga a 2-a prezente în această fază, Foresta Suceava, CS Afumaţi şi Unirea Tărlungeni, s-au calificat în turul următor după victorii în timp regulamentar. Afumaţiul s-a chinuit cel mai mult, golul victoriei în meciul cu Unirea Slobozia înscriindu-l în minutul 87.
Faza a IV-a a Cupei României se va disputa în data de 5 octombrie 2016, în această fază urmând să intre şi restul echipelor din Liga a 2-a, printre care şi Chindia Târgovişte.
Iată rezultatele înregistrate în turul al treilea al Cupei României:

Marţi, 13 septembrie
AFK Csikszereda (HR) – Foresta Suceava (SV)0-1
ACS Unirea Brânceni (TR) – ACSO Filiaşi (DJ) 0-3
ACS Fotbal Com. Recea (MM) – CF Metalurgistul Cugir (AB) 9-0
CS Şoimii Lipova (AR) – CNS Cetate Deva (HD) 1-3 (d.p.)
CS Nuova Mama B. Mic (TM) – ACS Industria Galda (AB) 3-2
AFC Hărman (BV) – SCM Piteşti (AG) 0-2
FC Dinamo 1948 SA 2 (B) – ACS Înainte Modelu (CL) 4-0
Miercuri, 14 septembrie
CS Păuleşti (PH) – CSM Flacăra Moreni (DB) 3-0
ACS Transdor Tudora (BT) – AFC Metalosport Galaţi (GL) 1-2
SCM Petrotub Roman (NT) – CS Ştiinţa Miroslava (IS) 0-2
Aerostar Bacău (BC) – CS Sporting Lieşti (GL) 7-6 (d.l.d.)
Internaţional Băleşti (GJ) – CS Posada Perişani (VL) 6-5 (d.l.d.)
CS FC Zalău (SJ) – CSM Avântul Reghin (MS) 2-4 (d.l.d.)
CS National Sebiş (AR) – CS Performanţa Ighiu (AB) 3-2
FC Viitorul 2 SA (CT) – Unirea Tărlungeni (IF) 0-3
AFC Unirea 04 Slobozia (IL) – C.S. Afumaţi (IF) 0-1
Gloria Popeşti Leordeni (IF) – ACS Olimpia Rm. Sărat (BZ) 3-0
Viitorul Domneşti (IF) – FC Voluntari II (IF) 5-3

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!