FMI, mai eficient decât bomba cu hidrogen

Săptămâna aceasta, în data de 22 iulie, s-au împlinit 70 de ani de când a fost declanşată, cel puţin sub aspect economic, mondializarea prin crearea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Mondiale. Încă din timpul celui de al Doilea Război Mondial americanii vorbeau despre necesitatea apariţiei naţiunii de tip building, considerată singura structură de tip naţional capabilă să ajute la reconstruirea unei ţări distrusă de război. A fost cea mai mare operaţiune de tip economic care a avut loc în istoria omenirii, vizând şi Europa în totalitatea sa. Desigur, după al Doilea Război Moindial planurile americanilor au fost date peste cap de către ruşi ceea ce a transformat Uniunea Sovietică în eterna sperietoare a celor mai mulţi dintre simplii americani. Adevărul este, că în prima fază, de planul economic vizând mondializarea urmau să participe toate statele care se aliaseră, luptând împotriva Germaniei naziste. La câteva săptămâni după ce a avut loc debarcarea din Normandia, pe data de 6 iunie 1944, chiar dacă armele continuau să provoace distrugeri şi să curme vieţi omeneşti, 44 de delegaţii ale statelor care continuau să lupte împotriva Germaniei lui Hitler, l-a iniţiativa Statelor Unite, s-au întâlnit în, pe atunci, foarte eleganta staţiune Bretton Woods (statul New Hampshire) în urma deliberărilor, în ziua de 22 iulie 1944 a fost semnat acordul prin care erau stabilite noile regului ale jocului economic mondial, luându-se în calcul, chiar dacă reăzboiul nu se terminase, oportunităţile care urmau să fie create în perioada de pace ce va urma înfrângerii lui Hitler. Acordurile semnate se bazau pe două principii de bază: 1. deschiderea frontierelor şi, 2. cooperare internaţională.
La acea vreme, în ziua de 22 iulie Săptămâna aceasta, în data de 22 iulie, s-au împlinit 70 de ani de când a fost declanşată, cel puţin sub aspect economic, mondializarea prin crearea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Mondiale. Încă din timpul celui de al Doilea Război Mondial americanii vorbeau despre necesitatea apariţiei naţiunii de tip building, considerată singura structură de tip naţional capabilă să ajute la reconstruirea unei ţări distrusă de război. A fost cea mai mare operaţiune de tip economic care a avut loc în istoria omenirii, vizând şi Europa în totalitatea sa. Desigur, după al Doilea Război Moindial planurile americanilor au fost date peste cap de către ruşi ceea ce a transformat Uniunea Sovietică în eterna sperietoare a celor mai mulţi dintre simplii americani. Adevărul este, că în prima fază, de planul economic vizând mondializarea urmau să participe toate statele care se aliaseră, luptând împotriva Germaniei naziste. La câteva săptămâni după ce a avut loc debarcarea din Normandia, pe data de 6 iunie 1944, chiar dacă armele continuau să provoace distrugeri şi să curme vieţi omeneşti, 44 de delegaţii ale statelor care continuau să lupte împotriva Germaniei lui Hitler, l-a iniţiativa Statelor Unite, s-au întâlnit în, pe atunci, foarte eleganta staţiune Bretton Woods (statul New Hampshire) în urma deliberărilor, în ziua de 22 iulie 1944 a fost semnat acordul prin care erau stabilite noile regului ale jocului economic mondial, luându-se în calcul, chiar dacă reăzboiul nu se terminase, oportunităţile care urmau să fie create în perioada de pace ce va urma înfrângerii lui Hitler. Acordurile semnate se bazau pe două principii de bază: 1. deschiderea frontierelor şi, 2. cooperare internaţională.
La acea vreme, în ziua de 22 iulie impună punctul de vedere, americanii au fost suficient de abili să convingă pe reprezentanţii tuturor statelor participante să blocheze pe reprezentanţii Parisului, reducându-i definitiv la tăcere. Peste ani de zile, în 2010, un alt francez care a făcut suficiente valuri în jurul său, Nicolas Sarkozy, în timpul Forumului de la Davos declara că omenirea are nevoie de un nou Bretton Woods, făcând aluzie la dezordinea monetară care, în primul deceniu al noului secol, a devenit regula da bzaă în schimburile economice, ceea ce a accentuat şi mai mult inegalităţile economice dintre state. Această dezordine monetară, cum s-au exprimat specialiştii în domeniul financiar, este în realitate la baza primei crizei economice declanşată după terminarea războiului, criză care a izbucnit în data de 15 august 1971. Criza din 1971 nu a fost totuşi aşa de puternică, valul său ajungând în Europa abia în 1979. Din 1971 moneda fiecărui stat a devenit marfă comercială şi comerciabilizabilă ca orice marfă de pe piaţă. FMI-ul, începând cu 1971 nu a mai putut să fie garantul stabilităţii financiare şi economice, la nivel mondial. Mai rău, FMI-ul a trebuit să adopte urngent rolul de pompier care trebuia foarte repede să stingă incendiile sociale declanşate de crizele economice care se repetau permanent. Tot din 1971, când monedele naţionale au devenit o simplă marfă ce se supunea regulilor clasice ale vânzării şi cumpărării, Banca Mondială a încetat să mai exercite rolul de a ajuta la reconstruirea statelor. De fapt, rolul Băncii Mondiale a încetat treptat să mai fie cel de ajutorare, de sprijin pentru statele care treceau prin diferite dificultăţi de natură economică. Rolul pozitiv al Băncii Mondiale a fost redus în două etape: odată cu anul 1960 când s-a declanşat puternica mişcare a decolonizării, ceea ce a dat peste cap puterea financiară a unor state precum Anglia şi Franţa, care până în acel moment erau capabile să sprijine financiar Banca Mondială în toate acţiunile sale sprijinire a reconstrucţiei naţionale din diferite locuri ale lumii şi în 1990 când s-a prăbuşit comunismul în Europa de Est. Începând cu acest ultim an, Banca Mondială s-a văzut obligată să respecte legile con-curenţiale ce reglează mişcarea capitalurilor private. Acum, în 2014, după şapte decenii în care au primit diferite lovituri de natură financiară, FMI şi Banca Mondială Internaţională au ajuns să reprezinte de facto ultimul meterez pe care se sprijină Statele Unite pentru a mai păstra operativ conceptul de mondi-alizare, tot mai mult atacat şi fisurat de apariţia unei multitudini de piese economice în diferite puncte ale globului. De fapt, Statele Unite nu sunt deloc mulţumite că nu mai pot să folosească eficient, la nivel mondial, ca instrument de constrângere economică, atât FMI-ul cât şi Banca Mondială.