Intr-o conferinţă de presă la care au participat primarul Municipiului Târgovişte, Cristian Stan şi Alin Manole, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, ambii în calitate de reprezentanţi ai acţionarilor FC Chindia Târgovişte, preşedintele Marcel Ghergu şi viceprimarul Cristian Rădulescu, a fost prezentat noul antrenor al echipei care a ratat „la mustaţă” promovarea în Liga I. Este vorba de fostul mare internaţional Viorel Moldovan – peste 70 de selecţii şi 25 de goluri marcate pentru Naţionala României. Acesta a remarcat că Târgoviştea are o solidă tradiţie în ce priveşte fenomenul fotbalistic şi a mulţumit pentru încrederea acordată. Viorel Moldovan consideră că echipa pe care o va conduce de pe banca tehnică are potenţial şi, în consecinţă, are ca obiectiv promovarea. Are contract cu FC Chindia pe un an, cu posibilitatea de prelungire în caz de promovare.