FOTBAL JUDEŢEAN. LIGA A 4-A, GATA DE „ATAC”

Date:

fotbal„BALUL” a fost deschis prin etapa de CUPA ROMÂNIEI, în care au fost angrenate toate ehipele din Liga a 4-a şi o parte din ONOARE.
Un prim „raid” prin Liga a 4-a a returului ne arată interesul tuturor combatantelor de a rămâne în această categorie valorică.
După runda din CUPA ROMÂNIEI, s-a observat că toate echipele, sub o formă sau alta, s-au întărit.
Surprinde plăcut intenţia grupării din PRODULEŞTI, care a luat măsurile ce se impuneau, au făcut eforturile necesare pentru evitarea retrogradării.
Mai întâi, domnul primar MARIN GRIGORE şi-a adus antrenor calificat, cu o vastă experienţă în fotbal, profesorul DANIEL OSTAFI. Apoi şi-a întărit considerabil lotul cu jucători tineri, de mare perspectivă, valoroşi.
Acesta este semnalul pe care
AVÂNTUL PRODULEŞTI îl dă pentru
menţinerea în Liga a 4-a.
Cu doar 4 puncte, primarul şi colaboratorii săi speră să-şi atingă obiectivul cu asemenea „întăriri”, având convingerea că „AVÂNTUL” va rămâne în Liga a 4-a. Nu numai AVÂNTUL PRODULEŞTI a transferat mai mulţi jucători.
Şi alte echipe au încercat să-şi acopere minusurile din jocul titularilor, completându-le cu jucători noi.
Au schimbat „liniile” C.S. CONTEŞTI, cu mai mulţi fotbalişti din Liga a 2-a şi a 3-a. F.C. ANINOASA, în acest retur, pare o „nucă” extrem de tare pentru orice adversar, transferând câteva „piese grele” (NEAGU, LETU
etc.).
BRADUL MOROENI şi-a tras
portar (EFTIMIE) şi speră la acelaşi parcurs bun din tur, chiar dacă joacă tot în
deplasare (la PIETROŞITA).
PAS PUCIOASA nu a efectuat
transferuri deosebite, dar speră să continue în nota obişnuită a turului.
PETROLUL TÂRGOVIŞTE îşi
„rodează” o echipă tânără, cu câţiva fotbalişti cu experienţă (GHITESCU, TĂNASE, MOTOI). RECOLTA GURA ŞUTII este o
echipă modestă, cu rezultate peste medie, chiar dacă nu are şi un antrenor calificat. Dacă şi returul va fi la fel, primarul TITEL DINU poate răsufla uşurat la final.
ATLETIC FIENI. Tânăra echipă a lui FLORIN CERNEA trebuie să confirme încrederea pusă în jucători, să obţină rezultatele dorite de conducere, să menţină echipa în prima jumătate a clasamentului.
VOINTA PIETROŞITA pare
decisă să recupereze, în retur, ce a pierdut în prima parte. Semnalele sunt promiţătoare, dar nu suficiente. Trebuie îmbunătăţit jocul echipei.
GAZ METAN FINTA în nota sa obişnuită, are ca obiectiv menţinerea echipei în Liga a 4-a.
A.S. DOICEŞTI, stă foarte bine cu organigrama clubului, unde toate funcţiile prevăzute în R.O.A.F. sunt ocupate, de la preşedinte la director sportiv.
Rămâne să vedem rezultatele echipei lui EUGEN OANĂ, un antrenor în creştere.
VOINŢA PERŞINARI este echipa cea mai „bătrână”. Ştiţi ce spune proverbul românesc, „cine nu are bătrâni să-şi cumpere”.
Mai este timp pentru câteva transferuri „bombă”. Cred că va urca în clasament.
COMERTUL BREZOAELE. A
avut un început promiţător, dar şi „prieteni” care i-au „furat” 6 puncte câştigate în teren (?!).
Acum situaţia celor din BRE-ZOAELE este dificilă, dar nu disperată. Cu multă muncă, cu organizare mai bună, pot evita „zona nisipurilor mişcătoare”. Primarul NELU TUDO-RACHE ştie ce are de făcut. A trecut prin situaţii şi mai delicate, pe care le-a rezolvat favorabil.
PETROLUL VALEA MARE. A
început turul foarte bine, conducând în clasament câteva etape, dar apoi a coborât vertiginos până pe un loc re-trogradabil.
Şi acum se anunţă acelaşi reviriment ca în primele etape, dar mă îndoiesc. A rămas fără portarul EFTIMIE, care făcea cât o jumătate de echipă. A plecat şi atacantul VERDEŞ, fundaşul CONSTANTIN, piesele grele ale lui OLTEIU. Vom vedea dacă înlocuitorii vor fi de acelaşi „calibru”.
Greu de evitat retrogradarea, dar este dreptul lor să-şi apere şansele.
AVÂNTUL PRODULEŞTI.
Este, dacă doriţi, surpriza plăcută a acestui început de retur. Primarul GRIGORE este optimist, iar efectuând schimbările masive efectuate la echipă, aducând antrenor profesionist, dar şi mulţi jucători de valoare, AVÂNTUL are şansa sa de a rămâne în Liga a 4-a. Pare imposibil, dar eu sunt încrezător că, atunci când vrei, poţi, şi domnul MARIAN GRIGORE ştie lucrul acesta, viaţa l-a „călit”.
Câte echipe vor retrograda încă nu se ştie. Cele care aspiră la un loc în Liga a 4-a din ONOARE 1, 2, 3, 4 nu se ştiu cu certitudine.
Atuul unora constă în baza sportivă. Deocamdată întrunesc condiţiile pentru promovare în Liga a
4-a VOINTA CREVEDIA, LUC. DRAGOMIREŞTI şi LUMINA ZIDURI.
Rămâne să vedem dacă au şi forţa financiară pentru Liga a 4-a, sau vor ceda locul.
Dar să aşteptăm fluierul primei etape, dar mai ales ultimul, când vom avea clasamentele finale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!