Facultatea de Ştiinţe Politice, Litere şi Comunicare pune la dispoziţia absolvenţilor de Bacalaureat specializări interesante şi locuri numeroase la buget pentru cei care vor să opteze pentru o carieră în ştiinte politice, jurnalism sau litere.
Recent mutată în cel mai nou corp al campusului Universităţii Valahia, FSPLC oferă noilor studenţi condiţii europene de studiu, săli de clasă moderne, laboratoare de specialitate şi cadre didactice cu o înaltă pregătire.
Doritorii pot depune dosar pentru a se înscrie la specializarea Ştiinţe Politice, care oferă 20 de locuri bugetate şi 30 de locuri la taxă. Şi specializarea jurnalism are rezervate pentru acest an – 20 de locuri la buget şi
30 de locuri cu taxă pentru viitorii studenţi.
În ceea ce priveşte specializarea Litere, există 30 de locuri bugetate şi 43 de locuri la taxă.
Înscrierile se fac în Corpul B al Campusului Universitar situat pe Aleea Sinaia, lângă Dedeman.
29 iulie este ultima zi de înscrieri pentru această sesiune, pe 30 iulie aflându-se rezultatele. Între 1 şi
31 august se încheie contractele pentru candidaţii declaraţi admişi, iar pe 1 septembrie se afişează rezultatele după înche-ierea contractelor.
FSPLC îi aşteaptă pe studenţi în casă nouă la specializările ştiinţe politice, jurnalism şi litere
Date: