Cetăţenii care au de rezolvat diverse probleme la primării sau consiliul judeţean, ar face bine să se grăbească. Asta pentru că membrii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie – funcţionari din primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate, organizează joi, 30 aprilie, o grevă generală de o zi. FNSA a declanşat conflictul de muncă la începutul anului şi a organizat un prim protest-o grevă de avertisment de două ore, pe 20 februarie. Ca principale revendicări, sindicaliştii solicită reglementarea şi liberalizarea acordării tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică şi acordarea de creşteri salariale sau aplicarea Legii 284 din 2010 privind salarizarea unitară în sistemul bugetar. Următorul protest – un miting la Bucureşti, este programat pentru 27 mai.