Furia iernii în zona Padina-Peştera

Date:

În zona montană Padina-Peştera, capriciile îşi spune cuvântul. Ninge,viscoleste iar temperatura este destul de scăzută. Jandarmeria montană trage un semnal de alarmă pentru turiştii care sunt în zonă.
Conform meteorologilor, iarna autentică loveşte România. După temperaturi de 16 grade în Muntenia, anormale pentru această perioadă a anului, mai mari şi cu 15 grade, au început să se resimta primele influenţe ale aerului rece. Ploile din partea de sud a Moldovei şi de nord-est a Munteniei de vineri s-au transformat în lapoviţă şi ninsoare.
Vremea continuă să se răcească îndeosebi în regiunile sudice, estice şi centrale. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 5 grade, iar cele minime între -11 şi -1 grad. Cerul va avea înnorări mai persistente în jumătatea de sud a teritoriului şi pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. La munte va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sud, în sud-est şi în zona montană. Luni, valorile termice se vor menţine în jurul celor normale pentru mijlocul lunii ianuarie, apoi vor fi în creştere. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în continuare ridicată în vest şi în sud.
Zece reguli
Fiindcă mulţi vor merge prin staţiunile turistice de la munte, jandarmii montani le oferă zece recomandări de aur pentru a putea evita accidentele nedorite în aceste zone şi pentru a fi în siguranţă.
Înainte de a pleca în excursie, turiştii sunt rugaţi să se informeze corect în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porţiuni periculoase), dar şi despre prognoza meteo, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există.
A doua recomandare a jandarmilor montani pentru turişti este să plece pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului (din bagaj să nu lipsească lanterna, cuţitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil). Turiştii sunt rugaţi să nu plece singuri la drum şi să aleagă traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup. În al patrulea rând, turiştii sunt sfătuiţi să informeze jandarmii montani/salvamontiştii/cabanierul despre traseul ales şi să se înscrie în registrul de trafic al turiştilor, lăsând datele de contact notate acolo. Turiştii sunt rugaţi să nu deterioreze amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele, să folosească numai traseele marcate, să urmărească marcajele de pe traseu, să nu se abată de la traseu şi să evite scurtăturile. Dacă apar dificultăţi pe traseu sau se înrăutăţeşte vremea, turiştii sunt rugaţi să se retragă la cea mai apropiată cabană. Pe vreme rea (ceaţă, ger, viscol), turiştilor li se recomandă să se deplaseze în grup compact şi, din nici un motiv să nu rămână în urma grupului.
A noua regulă a jandarmilor montani către turişti este să nu consume băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort când apare o situaţie de dificultate sau de risc la adresa integrităţii, sănătăţii sau a vieţii, turiştii sunt sfătuiţi să ceară ajutorul Jandarmeriei Montane prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând, pe cât posibil datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, unde sunt persoanele aflate în dificultate, când s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...