GALERIE FOTO: Combinatul de Oţeluri Speciale Mechel Târgovişte, executat silit. Conturile au fost blocate de marţi

Date:

Executare MechelExecutare la Combinatul de Oţeluri Speciale Mechel Târgovişte! Conturile societăţii au fost blocate după ce 2.300 de angajaţi au obţinut în instanţă hotărâri definitive şi irevocabile de recuperare a unor majorări salariale din 2007 şi 2008, ce se ridică la peste 100 de miliarde de lei vechi. Ieri, avocatul salariaţilor, împreună cu agentul procedural al organismului de executare, a demarat procedura de înştiintare a conducerii societăţii, însă aceştia s-au lovit de agenţii de pază. Executorul şi avocatul nu au fost primiţi în interiorul societăţii pentru a preda notificările, astfel că aceştia au trecut la afişarea actelor pe geamurile de la intrare: „Ieri, a avut loc înfiinţarea popririi la bancă. Conturile Mechel Târgovişte au fost blocate de marţi. Vreau să vă informez că Mechel nu are bani în cont, însă este posibil să-şi fi deschis conturi noi, prin alte bănci, dar vom vedea după ce vom valida procedura popririi. Suma are mai multe componente: datoria principală, un accesoriu al datoriei principale prevăzut de art. 88, aliniatul 5 din contractul colectiv de muncă, fiind vorba de 0,06 pe zi de ladata exigibilităţii datoriei şi până la data la care contractul colectiv de muncă nu a mai fost în vigoare, adică vorbim de iunie, anul trecut, vorbim de cheltuieli ocazionate de executare şi, nu în ultimul rând, şi de onorariile avocaţilor… Până la acest moment 2303 persoane au făcut cereri de executare silită…”, a afirmat avocatul Bogdan Răducanu. Cei 2.300 de salariaţi au câştigat o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă după un proces ce durează încă din anul 2007 şi care priveşte două majorări salariale din anul 2007 şi 2008, de 30 şi, respectiv, 10 %. O parte sunt la pensie, o parte au dispărut, alţii încă mai lucrează, dar toţi trebuie să primească aceste drepturi, reprezentând câteva salarii: „Vorbim de 2300 de dosare. Din 2007 oamenii aşteaptă să-şi primească aceste majorări salariale de 30% pe 2007 şi 10% pe 2008. Unii dinre ei au murit, alţii au ieşit la pensie. Este vorba de o sumă de aproximativ 100 de miliarde lei vechi. Ceea ce este mai grav sindicatul le-a trădat interesul acestor oameni şi de aceea s-a ajuns la un avocat”, a afirmat Nicoale Toma, fost lider sindical la Mechel Târgovişte. Încă de marţi, conturile societăţii au fost blocate. Câteva zeci de salariaţi i-au însoţit pe reprezentanţii legali, însă nicunul nu a fost primit de către reprezentanţii societăţii: „Până la acest moment conducerea societăţii ne-a tratat doar cu promisiuni peste promisiuni şi nimic mai mult”, a declarat un salariat. „Sperăm să ne primim aceste drepturi pentru care noi am muncit. Acum sunt la pensie. Eu cred că am de primit undeva la 50 de milioane lei vechi. Este în funcţie de salariul pe care l-am avut”, a mai afirmat un salariat. Unul dintre directorii societăţii susţine că aceasta a făcut anumite plăţi către angajaţi şi nu crede că au fost blocate conturile: „Nu ştiu şi nu cred că sunt blocate conturile societăţii. Din câte ştiu societatea a plătit aceste drepturi. „, a declarat Aurel Diamandi, director de producţie Mechel Târgovişte. Potrivit avocatului muncitorilor, dacă societatea nu va achita restanţele salariale, se poate recurge şi la executarea patrimoniului societăţii şi, respectiv, la scoaterea la licitaţie a clădirilor.

%%wppa%% %%cover=2%%

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!