Linia de clasament:
6. 32 16 1 15 73-89 47 p
Chiar dacă a avut probleme şi chiar contre din partea primăriei, Gaz Metan Finta a terminat sezonul pe un onorant loc şase.
Acum, după sfârşitul campionatului, nici Romgaz nu mai dă bani la echipă şi situaţia este gravă. Dacă şi Constantin „Stego” Mihai îşi ia mâna de pe echipă, lucrurile se complică şi s-ar putea ca o echipă de tradiţie să se desfiinţeze.
Ar trebui ca primarul Florentin Oprea să fie alături de echipa comunei şi de antrenorul acesteia, Constantin „Stego” Mihai.
Baraj cu Dodu Berceni
în anul 2006, Gaz Metan Finta a câştigat campionatul Liga a 4-a (la luptă cu Utchim Găeşti şi Gloria Corneşti) şi a disputat meciul de baraj, la Strejnic (stadionul Conpet), cu A.S. Dodu Berceni (jud. Ilfov). Din păcate, echipa din Finta a pierdut acest meci la scor, 0-7. Din acea echipă făceau parte: Nan -Moraru, Zbârcea, Niţu, Iacob, Şirneanu, Baicu, A. Constantin, Pană, Marinică, Dinu, Voicu, Lazăr, Mihai, S. Băbăşilă, loniţă, Stoica. Antrenor Mihai „Stego” Constantin.
Scor fluviu cu Utchim
Într-un meci decisiv, în sezonul 2005-2006, Gaz Metan Finta a învins, acasă, pe Utchim Găeşti, cu 5-0. Au marcat: loniţă, Baicu, Dinu, Voicu. La sfârşitul campionatului, Gazul a terminat la nouă puncte faţă de Utchim.
Lotul actual:
Nan – Lungu, Cazan, lacob, Alexandaru, Radu, A. Constantin, Voinescu, Suditu, lordache, Mihai, Zbârcea, Cernea, Manea, Beşleagă, Ionică, Gavrilă. Antrenori: Mihai „Stego” Constantin şi Gheorghe lordache.
Rezultate obţinute: 5-4 şi 7-3 cu Voinţa Perşinari, 5-4 şi 2-4 cu Comerţul Brezoaele, 2-3 şi 3-2 cu C.S. Conţeşti, 1-3 şi 3-0 (la masa verde) cu Utchim Găeşti, 1-5 şi 3-0 cu PAS Pucioasa, 1-6 şi 0-3 (retragere în min. 1) cu Gloria Corneşti, 0-4 şi 4-1 cu Petrolul Târgovişte, 4-1 şi 1-1 cu Voinţa Pietroşiţa, 2-4 şi 3-0 cu Atletic Fieni, 0-8 şi 1-2 cu Flacăra Moreni, 1-4 şi 1-6 cu F.C. Aninoasa, 0-3 (neprezentare) şi 3-3 cu A.S. Doiceşti, 0-6 şi 2-0 cu Recolta Gura Şuţii, 2-1 şi 4-3 cu Petrolul Valea Mare, 2-1 şi 0-3 (la masa verde) cu Bradul Moroeni, 2-0 şi 7-3 cu Avântul Produleşti. „Stego” face totul
începând cu sezonul 2007-2008, a început declinul echipei din Finta. în nicio ediţie de campionat Gaz Metan Finta n-a mai emis pretenţii la locul întâi. A fost o echipă de pluton. Asta, pentru că banii au fost din ce în ce mai puţini şi nimeni nu l-a mai ajutat pe „Stego”. „Eu fac şi pe preşedintele, pe antrenorul, fac legitimaţii, tuşez terenul, fac pe omul de ordine. Nu mă ajută nimeni. Lângă mine e un vechi prieten din comună, Gigi Iordache”, ne-a declarat Mihai „Stego” Constantin.
înglodat în datorii
Din cauza lipsurilor de tot felul, nu se ştie dacă echipa va mai participa la competiţie. „Am datorii foarte mari. Nu ştiu ce să fac. Nimeni nu mă ajută. S-ar putea ca, în sezonul viitor, Gaz Metan Finta să nu mai participe”, ne-a mărturisit supărat Mihai „Stego” Constantin.
Gaz Metan Finta Probleme mari
Date: