Gazodolarii

Lumea arabă nu a fost băgată în seamă de către americani, occidentali şi ruşi doar atunci când s-a pus problema petrolului, a gazelor naturale şi a contolării rutelor comerciale ce tranzitau Peninsula Arabă. Nimeni nu a acordat suficientă atenţie asupra faptului că statele arabe aveau şi are fiecare în parte veleităţi de dominare a lumii şi de extindere religioasă a lslamului. Acest aspect nu a fost luat niciodată prea mult în serios de către lumea nemusulmană. în prezent, există un fel de concurenţă pentru impunerea anumitor direcţii considerate utile pentru răspândirea laslamului pe întreg globul. Nu toate statele arabe şi nici toate grupările islamiste au o astfel de ambiţie dominatoare. Actualmente, dintre statele arabe, cele care vor să se impună şi ulterior să domine în lume sunt Arabia Saudită şi lranul. în ceea ce priveşte grupările islamiste, singura care are voinţa şi încăpăţânarea de a răspândi pe întreg globul învăţăturile Coranului este „Fraţii musulmani”, care puternic sprijiniţi, nu de Arabia Saudită, aşa cum se credea până acum, ci de ambiţiosul minuscul stat Qatar.
Qatarul este cel mai mare producător de gaze naturale din Peninsula Arabă. Datorită capacităţii sale financiare ce a depăşit cu mult toate statele arabe, Qatarul a devenit protectorul numărul unu al „Fraţilor musulmani”. Când la începutul anilor ’90 Arabia Saudită, după cum vă amintiţi, a repudiat public Qatarul pentru că l-a susţinut şi financiar pe Saddam Hussein când a invadat Kuweitul. Drept răspuns, suveranul local, şeicul Hamad Ben Khalifa Al-Thani, s-a orientat foarte repede către sprijinirea islamo-conservatorilor reprezentaţi de către „Fraţii musulmani”. în viziunea întregii lumi arabe, „Fraţii musulmani” sunt singurii consideraţi capabili să impună şi să răspândescă în lume credinţa musulmană. De ce l-a sprijinit Qatarul pe Saddam? Deoarece pentru toţi arabii, nu numai pentru Qatar, Kuweitul o luase razna, devenind prea libertin în moravuri. în Kuweit s-a permis pentru prima dată femeilor să renunţe la voal şi să poarte fuste scurte. Aşa ceva este inadmisibil pentru musulmanii conservatori, ce sunt şi acum majoritari în lumea arabă.
Şeicul ambiţios
în plus, Qatarul a acordat azil politic unor importante figuri din universul lslamului, precum telecoranistul Yusef Al-Karadawi. „Primăvara Arabă” a fost pentru Qatar un prilej nemaipomenit de a mai reduce din puterea de influenţă a Arabiei Saudite. Pe scurt, Qatarul a susţinut toate grupările islamiste care au ieşit în stradă şi i-au dat jos de la putere pe conducătorii statelor Tunisia şi Egipt, conducători care se aflau sub puternica influenţă politică a Arabiei Saudite. O altă ambiţie a statului Qatar este aceea de a impune cât de mult posibil punctul său de vedere politic şi religios, la nivelul lumii arabe. Cu trecerea timpului, s-a constatat că petrodolarii pot fi foarte bine puşi în inferioritate de către gazodolari. Din clipa în care a descoperit acest lucru, şeicul Hamad al Qatarului a turat motoarele politicii sale la viteză maximă. Primul lucru pe care l-a făcut, dându-şi seama de puterea de influenţare a massmedia, a fost să înfiinţeze postul de televiziune Al-Jazeera, post pe care l-a pus imediat la dispoziţia tuturor grupărilor islamiste care nu agreau Arabia Saudită. lmportanţa postului de televiziune şi rolul său fundamental în inlfuenţarea lumii arabe a ieşit în evidenţă cu ocazia Revoluţiei libiene.
Deşi puţină lume ştie, cel care a reuşit să-i dea lovitura de graţie lui Kadhafi a fost primul ministru qatarian Hamad Ben Jassem Al-Thani care a făcut tot posibilul să fie pusă în practică rezoluţia 1973 a Consiliului de securitate, ceea ce a permis avioanelor NATO să pătrundă în spaţiul aerian libian şi să bombardeze principalele oraşe ale Libiei. Mai mult chiar, prim-mi-nistrul qatarian prin metode mai puţin ortodoxe a reuşit să convingă Rusia să stea în banca ei şi să nu se mai opună bombardării Libiei.
Abdallah nu uită
Dar lovitura de maistru a dat-o regele Abdallah al Qatarului, care a profitat foarte repede de — !––––. W|––
faptul că Ben Ali, preşedintele Tunisiei, şi Mubarak, preşedintele Egiptului, au fost făcuţi praf de către grupările islamiste ce activau în cele două state arabe, grupări sprijinite financiar de către Qatar, ceea ce a însemnat reducerea puterii de influenţă a Arabiei Saudite, care îi sprijinise financiar, fără prea mult tam-tam, fără să ştie lumea nemusulmană, pe foştii conducători ai Tunisiei şi Egiptului. Trebuie spus că regele Abdallah avea să-i plătească nişte poliţe lui Muammar Kadhafi, care pusese umărul şi banii pentru finalizarea, în 2003, a unui atentat care trebuia să-l trimită pe lumea cealaltă pe Abdallah, ce era atunci doar prinţ moştenitor. Mai mult, în martie 2009, Kadhafi a declanşat o puternică campanie politică împotriva lui Abdallah, spunând că este marioneta englezilor şi americanilor. Culmea este că dictatorul libian a avut tupeul să facă această afirmaţie în public, în faţa tuturor conducătorilor arabi reuniţi la Doha, capitala Qatarului.