Campioana de toamnă din Liga a 4-a, Gloria Corneşti, se pregăteşte (lângă Corneşti) în linişte pe un teren special amenajat, într-un loc numit „Pătrimea”. Elevii lui Nelu Radu şi Daniel Movilă fac trei antrenamente pe săptămână (marţi, joi şi sâmbătă). Vor să fie în formă pe 2 martie, când începe sezonul fotbalistic cu o etapă de Cupa României. în această fază, echipa din Corneşti va juca în deplasare cu Conpet Cătunu. Apoi, Gloria va păşi în returul de campionat (pe 9 martie), acasă, cu PAS Pucioasa. în runda a 2-a (16 martie) va juca tot acasă, adversară fiind Bradul Moroeni. Trupa lui Nelu Radu are o linie de clasament de invidiat, 14 victorii şi două înfrângeri, cu + 65 (74-9) la golaveraj. A adunat 42 de puncte, având +21 la adevăr, din şapte meciuri disputate acasă şi nouă în deplasare. Pe teren propriu a marcat 44 de goluri şi a primit doar două, iar în deplasare a înscris 30 de goluri şi a încasat şapte. Echipele Petrolul Târgovişte, Comerţul Viişoara şi Utchim Găeşti nu s-au prezentat.
Cele mai mari scoruri de pe teren propriu sunt 11-0 cu Petrolul Valea Mare şi 10-1 cu Avântul Produleşti. în deplasare, cele mai mari scoruri s-au înregistrat cu Voinţa Perşinari (1-7), Gaz Metan Finta (1-6) şi PAS Pucioasa
(0-4).
A fost învinsă cu 2-1 de Flacăra Moreni şi cu 1-0 de Bradul Moroeni. Cele două vor juca în retur pe terenul Gloriei.
Lotul Gloriei Corneşti este alcătuit din: Bica, C. Oprea – Picior, M. Oprea, Gae, Ştefan, Stan, Cravcescu, Bărcănescu, Manole, Olteanu, Caramalău, N. Radu, Calofir, Movilă, Marian Matei, Mirel Matei. Până acum, singurul venit este Mirel Matei (liber de contract, ultima oară la C.S. Ştefăneşti). Mai sunt în probe şi alţi jucători care trebuie să intre în graţiile antrenorilor Nelu Radu şi Daniel Movilă. S-a renunţat la seviciile jucătorilor George Pandelescu şi Dragoş Dumitrescu.
Este posibil ca, până la începerea sezonului, liderul din Liga a 4-a dâmboviţeană să susţină 2-3 meciuri amicale.
Gloria Corneşti O linie de clasament impresionantă
Date: