Gospodării inundate la Petreşti şi Ulieşti

Date:

pompieriFuria naturii a produs neplăceri şi comunele dâmboviţene Petreşti şi Ulieşti. Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (C.L.S.U.) Petreşti a înştiinţat autorităţile judeţene că în urma precipitaţiilor abundente căzute în ultima perioadă s-a inundat o suprafaţă de teren de cca. 4.000 mp, situată la intrarea în satul Puntea de Greci din comuna Petreşti. Totodată, în acea zonă sunt şi trei curţi în care a pătruns apa. La faţa locului s-au prezentat lucrători din cadrul postului de Poliţie Petreşti, reprezentanţi ai C.L.S.U. Petreşti şi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (S.V.S.U.) Petreşti care au acţionat cu ajutorul unor motopompe pentru evacuarea apei. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa a primit o singură solicitare (prin apel 112), din partea unui cetăţan din comuna Ulieşti – sat Hanul lui Pală, căruia i se inundase curtea şi un adăpost de animale din gospodărie. Imediat la faţa locului s-a deplasat un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul Găeşti, care a acţionat pentru evacuarea apei din curtea gospodăriei şi adăpostul de animale, eliminându-se pericolul ca apa să intre în locuinţă. Echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa sunt pregătite pentru a acţiona în vederea limitării şi eliminării efectelor produse de de fenomenele meteorologice periculoase ce se pot produce în această perioadă.
Pentru a preveni şi limita efectele produse de inundaţii, cetăţenii sunt obligaţi să respecte următoarele măsuri:
– întreţinerea (curăţarea, degajarea şi decolmatarea) şanţurilor, rigolelor şi canalelor de scurgere a apelor pluviale şi realizarea, acolo unde nu există, a acestora;
– drenarea şi asigurarea curgerii apei către şanţurile de captare, astfel încât în gospodării aceasta să nu mai băltească;
– deţinătorilor de construcţii situate pe direcţia viiturilor de pe versanţi, li se recomandă realizarea unor canale de captare şi dirijare a apei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...