Mare bucurie în comunitatea de romi din satul Merişu, comuna Costeştii din Vale. Marţi, a fost inaugurată grădiniţa din satul Merişu, comuna Costeştii din Vale. Inagurarea s-a făcut în prezenţa preşedintelui CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a inspectorului şcolar general, prof. Luminiţa Preda, a parlamentarilor din zonă precum şi a altor oficialităţi. Investiţia a demarat în 2007, printr-o Hotărâre de Guvern. Valoarea investiţiei este de aproximativ 700.000 de lei: „Este un moment deosebit. Lucrarea a demarat în anul 2007 şi s-a finalizat acum. De ce aici? Pentru că avem o armată de copii, sunt 40 care merg la grădiniţă, iar construcţia veche era de 100 de ani”, a afirmat Matei Toma, edilul comunei. Construcţia are o suprafaţă de 300 metri pătraţi, două săli de clasă, două grupe de copii: „O investiţie menită să ofere un ambient plăcut şi confort copiilor şi cadrelor didactic. Grădiniţa pune bazele întregii educaţii a copiilor, este un spaţiu educativ important şi merită să se bucure de respectul cuvenit”, a declarat prof. Luminiţa Preda, inspector şcolar general IŞJ Dâmboviţa. Administraţia locală mai are de achitat constructorului, 2 miliarde. Prezent la inaugurare, preşedintele CJD Adrian Ţuţuianu a dat asigurări că va sprijini localitatea pentru obţinerea sumei necesare achitării lucrărilor: „Mă bucur că reuşim să punem în funcţiune această grădiniţă, care este foarte utilă aici, vă asigur că facem şi şcoală pentru că e nevoie, îl asigur pe domnul primar că o să-l sprijin să plătească acele două miliarde necesare şi îl asigur că vom continua lucrările şi la apă şi la asfaltare, pe toate proiectele pe care le-am abordat împreună”, a declarat Adrian Ţuţuianu. Edilul localităţii Costeştii din Vale, Matei Toma ia transmis preşedintelui CJ, că la Merişu ar mai fie nevoie şi de o şcoală, având în vedere numărul foarte mare de elevi.