Grija – cel mai puternic sentiment azi

Preot loan ŞTEFĂNESCU_
Cei care cercetează mai atent sufletul omenesc şi-au pus întrebarea: care este sentimentul cel mai puternic şi nedespărţit de viaţa omului, care-l însoţeşte, ca o povară, în toate împrejurările?
Desigur, răspunsurile au fost diferite. Însă un răspuns mai aproape de zilele noastre susţine că sentimetul cel mai puternic care însoţeşte viaţa şi activitatea omului este grija. Nimeni nu este fără griji. Fiecare căutăm, într-un fel sau altul, să răspundem grijilor vieţii. Peste tot auzi întrebări: Ce vom face? Cu ce ne vom descurca? Cum vom rezolva problema x?
Adevărul este că nu putem trăi fără griji. Însă Sf. Ap. Pavel ne îndeamnă: „Aş vrea ca voi să fiţi lipsiţi de grijă” (I Corinteni 7,32), pentru că sunteţi creştini şi avem un Dumnezeu atoatepurtă-tor de grijă”. Cert este că în această lume poţi trăi mai liniştit dacă accepţi că nu poţi să faci totul de unul singur şi-i faci loc lui Dumnezeu în viaţa ta, ca să fim împreună lucrători. Peste zbuciumul, nesiguranţa şi grijile de tot felul ce ne frământă zi de zi, se aud cuvintele de încurajare ale Mântuitorului Hristos: „Nu vă temeţi! Eu sunt cu voi, în toate zilele”.
Prin întemeierea religiei creştine, Mântuitorul n-a intenţionat ca să producă o revoluţie socială, ci a vrut pe pământ o viaţă mai bună printr-o revoluţie morală, bazată pe principiile Sfintei Sale Evanghelii. Mântuitorul a stabilit principiile potrivit cărora trebuie organizată viaţa oamenilor aici pe pământ, bazată pe egalitate, pe frăţietate, pe dreptate pentru toţi, nu doar individual.
De asemena, la temelia vieţii şi în relaţiile cu semenii, El a aşezat iubirea şi mila, nu egoismul şi nepăsarea. A precizat că pe Dumnezeu nu-L putem iubi decât iubind şi ajutând, prin fapte, pe aproapele nostru. Astfel, El ne-a lăsat o învăţătură echilibrată privind grija faţă de suflet, cât şi faţă de trup, privind relaţiile noastre cu Tatăl Ceresc şi cu lumea în care trăim.
De la început Dumnezeu i-a rânduit omului dreptul de a se bucura de tot ceea ce pământul şi lumea aceasta îi poate dărui, prin strădania muncii braţelor şi a minţii lui. I-a asigurat dreptul de a beneficia de retribuţie corespunzătoare muncii prestate şi de a i se respecta omului locul cuvenit pentru a munci.
Mântuitorul ne cere, ca în chip cumpătat, să ne agonisim prin muncă cinstită cele de trebuinţă vieţii. Dar să nu adunăm mai mult, doar de dragul de a avea. Tot ceea ce ne prisoseşte trebuie dăruit semenilor care nu au, din cauza faptului că sunt bolnavi sau au venit asupra lor nenorociri.
Mântuitorul condamnă egoismul, lăcomia, îi condamnă pe cei care nu respectă principiile Sfintei Sale Evanghelii şi se concentrează doar în a aduna bunuri, indiferent de modalităţile de câştig.
Aşa a rânduit Dumnezeu să se desfăşoare viaţa oamenilor! Dar noi, ce-am făcut cu viaţa? Mai seamănă viaţa de azi cu cea din veacurile primare ale creştinismului, când iubirea faţă de semeni îi cuprindea pe toţi şi dreptatea, egalitatea şi frăţietatea erau legile de bază ale vieţii?
De ce L-am scos pe Dumnezeu din viaţa noastră? De ce nu ne mai orientăm după legile Lui? Cum de pentru unii sunt ani şi încă prea mulţi şi pentru alţii nu sunt? De ce mulţi sunt nevoiţi să plece peste hotare ca să lucreze punându-şi în pericol stabilitatea familiei? Cum poţi să asiguri cultura şi pregătirea profesională a tinerei generaţii câtă vreme cadrele didactice sunt desconsiderate şi determinate să renunţe la învăţământ? Doamne, auzi glasul poporului Tău şi fă ca cei în drept să curme aceste nedreptăţi!
Toate aceste stări grave şi multe altele sunt o încălcare gravă a principiilor Sfintei Evanghelii, încălcare care produce mari nemulţumiri şi creează stări de nesiguranţă vieţii. În plus, acest rău social a răcit mult dragostea dintre oameni.
Ne-a mai rămas doar nădejdea în Dumnezeu. Doamne, nu ne părăsi! Ajută-ne să fim echilibraţi în toate. Ajută-ne să vedem ceea ce trebuie să facem!
Un cetăţean găzduit la un hotel, dimineaţa, s-a uitat prin geam afară şi a observat că e o zi mohorâtă. Se hotărăşte, totuşi, să iasă în oraş. Când a ieşit afară, constată, dimpotrivă, că e o zi însorită. Ce se întâmplase?! Festrele camerei erau atât de murdare, încât deformau peisajul. Aşa e şi cu ferestrele ochilor şi ale sufletului nostru. Dacă sunt murdare de păcate, vedem totul întunecat în jur. De aceea, un înţelept a spus: „Păstrează-te curat şi luminat. Tu eşti fericirea prin care vezi lumina”.
Curăţă şi tu, cu grijă, această fereastră! Şi vei vedea ce este de făcut pentru o viaţă mai bună! Lasă-te în grija lui Dumnezeu. Fă-i loc în viaţa ta şi vei avea tot ce-ţi trebuie pentru o viaţă „însorită!” Nu te lasă hărţuit de griji!
Omule, ţi-ai făcut viaţa mai comodă, dar mai fericită ţi-ai făcut-o?