Guvernul a aprobat două ordonanţe de urgenţă care rezolvă problema citostaticelor

Date:

Liviu VasilescuSăptămâna aceasta, Guvernul a aprobat cele două ordonanţe de urgenţă privind problema citostaticelor. Una dintre ele se referă la împrumutul pe care îl poate contracta cu Trezoreria statului compania Unifarm, companie care este în subordinea Ministerului Sănătăţii, companie care are ca atribuţii importul şi comercializarea de medicamente pentru situaţii speciale. În acelaşi timp, prin a doua ordonanţă de urgenţă, Ministerul Sănătăţii a primit aprobarea să poată să majoreze capitalul social la ambele companii pe care le are în subordine, în speţă, pe lângă Unifarm şi compania Antibiotice Iaşi, astfel încât să crească şi mai mult gradul de cashflow, cu alte cuvinte, să aibă finanţare superioară şi una şi cealaltă din cele două companii, care să poată să intervină atunci când avem nevoie în achiziţionarea de medicamente: „Este stric vorba de programele naţionale de sănătate, deci, medicamente cuprinse în programele de oncologie, acolo unde deja sunt semnalate mai multe deficienţe, dar şi în celelalte programe, programul de diabet, programul de HIV/SIDA şi aşa mai departe. Credem că prin aceste modificări legislative, cel puţin din punct de vedere financiar, rezolvăm o mare problemă pentru asigurarea medicamentelor deficitare pentru programele naţionale de sănătate. Sigur, urmează ca, în următoarele zile, după publicarea ordonanţelor, să aibă loc încheierea contractelor între compania Unifarm şi Ministerul Finanţelor, pentru a se pune la dispoziţie banii aferenţi. Vorbim aici de contravaloarea în lei, de fapt, a 800.000 de euro, bani care, după ce se semnează convenţia dintre Ministerul Finanţelor şi compania Unifarm, vor fi viraţi în contul companiei Unifarm şi care, mai departe, îi poate folosi. În afara celor două ordonanţe, mai trebuie să mai fac o precizare. Fondul Monetar Internaţional a aprobat poziţia României, Guvernului, în speţă, a Ministerului Sănătăţii, în ceea ce priveşte limitarea acţiunii de coplată numai pentru serviciile spitaliceşti şi introducerea unei sume modeste. A mai spus reprezentantul FMI că nu s-a decis şi că este la latitudinea Guvernului român, a statului român, cât să fie coplata şi cum să se aplice. Există o limită minimă de cinci lei şi o limită maximă de zece lei, urmând ca nivelul efectiv pentru fiecare spital în parte să fie aprobat de consiliul de administraţie al fiecărui spital”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD Dâmboviţa, Liviu Vasilescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!