Iadul alb de pe drumurile din Dâmboviţa

Date:

zapada dambovitaJudeţul Dâmboviţa a fost mai bine de 48 de ore în cod portocaliu de viscol şi ninsori. Iarna şi-a intrat cu adevărat în drepturi. Viscolul a făcut prăpăd mai ales în partea de sud a judeţului Dâmboviţa .Chiar dacă utilajele de deszăpezire au fost în teren, vicolul a creat mari probleme. Pe DJ 721 Vacăreşti -Perşinari – Gura Şuţii încă de la primele ore ale dimineţii viscolul a creat toieni de zăpadă iar circulaţia a fost îngreunată. Şi echipajele de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa au avut misiune destul de dificilă, au mers la mai multe solicitări odată şi asta pentru că s-a circulat în condiţii de iarnă destul de grele. De exemplu un echipaj de la Ambulanţă a preluat pe traseul Văcăreşti -Gura Şuţii doi pacienţi. Câteva autoturisme neechipate corespunzător şi chiar autobuzele au rămas blocate în troieni pe DJ 721 la ieşiria din Gura Şuţii. Şi utilajele de deszăpezire au ieşit în decor. Pe DJ 711 D Lunguleţu-Poiana circulaţia a fost închisă. Pe restul drumurilor s-a circulat greu în condiţii de iarnă. Echipele SDN şi SC LDP au acţionat în teren pentru asigurarea fluidităţii şi reluarea traficului rutier pe sectoarele afectate. De asemenea, din cauza vicolu-lui şi a căderilor de zăpadă o parte din localităţile dâmboviţene au fost nealimentate cu energie încă de vineri seară. Şi în următoare ore vremea va fi destul de capricioasă.

Trafic de coşmar pe DJ 711 Târgovişte – DN1A

ioan marinescu
Troienele de zăpadă au măsurat în unele locuri pe DJ 711 mai bine de o jumătate de metru. Autorităţile au luat decizia închiderii acestui drum cel puţin până când va fi circulabil. Zeci de maşini au rămas blocate în afara localităţii Comişani, printre acestea şi o ambulanţă care trebuia să preia o pacientă cu un traumatism. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, loan Marinescu, aflat la faţa locului, a spus că SC Lucrări Drumuri şi Poduri îşi dă toată silinţa. „Sunt 20 de comune în aceeaşi situaţie. Astea sunt forţele. Nu ne certăm, rezolvăm problema”, a făcut un apel la calm vicepreşedintele Marinescu. Directorul SC LDP SA, Alin Manole, spune că societatea a intervenit în foarte multe zone ale judeţului unde Codul Portocaliu de ninsoare şi viscol a produs mari problem: „Utilajele sunt pe teren încă de la ora 02:00 dimineaţa. Zăpada a fost viscolită, iar pe multe drumuri judeţene atinge chiar şi 1,5 metri. Am avut peste 50 de utilaje, acţionăm şi la această oră (n.n. 20:25). încercăm să facem faţă vicisitudinilor naturii. masini inzapezitePe DJ 711 am avut 5 utilaje pentru mai mult de jumătate de zi, dar s-a blocat de mai multe ori, inclusiv din cauza maşinilor parcate necorespunzător. Am avut şi o situaţie mai delicată cu dl primar de la Comişani, care m-a sunat să-mi spună că o să blocheze drumul. Mi-a explicat ceva despre banii de motorină, l-am spus că bugetul companiei nu e bugetul meu personal, adică nu pot să dau bani decât pe bază de forme legale. Îmi pare rău că a înţeles greşit şi sper să colaborăm în continuare. S-a intervenit cu tot felul de utilaje: buldoexcavator cu lamă, basculantă 8×4 dotată cu lamă şi cu răspânditor de material antiderapant, vole. La Lunguleţu-Poiana vântul bătea cu peste 80 km/h. Erau 3 km de drum, dar după ce trecea utilajul, la 5 metri în spate deja nu se mai vedea asfaltul. Vom reuşi să facem faţă, cu calm şi în favoarea cetăţenilor”, a declarat directorul SC LDP SA, Alin Manole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!