Iarna politicii româneşti

Când s-a pus problema câştigării puterii politice, Traian Băsescu şi Emil Boc au promis orice, inclusiv mărirea salariilor bugetarilor, chiar dacă nu erau bani. Pentru a dovedi că sunt capabili să se ţină de cuvânt, cei doi au forţat nota, recurgând la serviciile economice ale FMI-ului. Preţul nu a fost plătit de Băsescu şi Boc, ci de populaţia României, căruia, pentru achitarea în tranşe a împrumutului, i-a scăzut dramatic puterea de cumpărare. De fapt, cei doi au girat împrumutul cu viitorul economic al statului român. Deşi Boc a zburat din postul de prim-mi-nistru, pitindu-se în fotoliul de primar al Clujului, iar Traian Băsescu a recurs la tot felul de compromisuri pentru a rămâne preşedintele României, inclusiv şantajarea financiară prin recursul la Merkel, evenimentul de ieri dovedeşte că Băsescu nu cedează cu una, cu două în faţa lui Victor Ponta. Acum, trece printr-o puternică stare de îngrijorare faţă de viitorul financiar al poporului. Astfel, Traian Băsescu a anunţat, ieri, că nu va semna memorandumul cu FMI dacă Guvernul nu va renunţa la acciza suplimentară la carburanţi. Gestul său a fost aspru taxat de Victor Ponta, care aprecia că aceasta este doar o metodă prin care preşedintele vrea să şantajeze Parlamentul şi Guvernul pentru a bloca formarea comisiei Călăraşi.
Ponta consideră gestul lui Băsescu un mod extrem de individualist şi egoist de a face politică şi de a-şi folosi funcţia. Traian Băsescu a reuşit să facă zob acordul cu FMI şi Comisia Europeană. Subit pe Băsescu l-a cuprins grija de români, ceea ce nu făcea în perioada când era prim-ministru Emil Boc, a cărui unică funcţie intelectuală şi politică era doar de a executa şi pune în aplicare tot ce gândea Traian Băsescu. Argumentul lui Băsescu este de o subtilă ipocrizie. El a declarat că taxa va duce la scumpiri în lanţ, iar economia şi nivelul de trai al românilor vor avea de suferit. Acum, Băsescu a devenit subit foarte iubitor de români, foarte grijuliu de soarta lor. Acum, Băsescu consideră că acciza suplimentară este anti-economică, este împotriva intereselor României, blocând şansele de relansare a economiei. Brusc, Băsescu devine primul economist al României, considerând că noua acciză ajunge la pompă 52 de bani la motorină şi 53 de bani la benzină. Brusc, Băsescu plânge pe umărul reumatic al poporului, argumentând că, prin creşterea accizei, vor creşte preţurile, inflaţia, întreprinderile vor intra în faliment. Maestru în intrigi şi în derutarea maselor, Băsescu ciupeşte coarda sensibilă a celei mei oropsite părţi a populaţiei, lovind fără scrupule sub centură. Subit, Băsescu descoperă care va fi principala problemă socială: creşterea preţului la carburanţi va afecta mult mai mult pensiile, primii afectaţi urmând să fie pensionarii. Dar viziunea catastrofală a unei Românii pe care a ruinat-o el şi tovarăşul lui de nebunii politice şi economice, ne referim la Boc, nu se opreşte aici. De la înălţimea poziţiei sale administrative, Băsescu, cu tupeul unui Nostradamus ratat, ne avertizează: vor fi afectaţi toţi salariaţii, indiferent din ce categorie fac parte. Desigur, Băsescu face ceea ce a învăţat cel mai bine din perioada când era doar comandat de vas: să învrăjbească. Astfel, el continuă, asemenea unui profet care şi-a ratat adevărata vocaţie, aceea de a fi patron de casă de… toleranţă, să ne avertizeze că mărirea accizei va înghiţi foarte uşor şi creşterea salariului minim pe economie. O asemenea veste va face deliciul unui segment din mediul privat ce visează să aibă angajaţi care să se hrănească doar cu aer.
Mai calm, dar nu atât de versat ca Băsescu, Ponta a atras atenţia că politica fiscală şi bugetară aparţine Guvernului şi Parlamentului, în niciun caz preşedintelui. Ponta consideră gestul lui Băsescu un abuz, consi-derându-l pe acesta din urmă iresponsabil. De fapt, gestul lui Băsescu este o manevră abilă de a slăbi încrederea populaţiei în USL şi astfel de a creşte şansele PDL-ului de a reveni la putere sau cel puţin, în prima fază, de a fi majoritar la împărţirea profitabilă a banului public, în folosul clientelei sale politice. Adevărul acesta este: Băsescu nu doarme. Şi are tot interesul, deoarece nu vrea să aibă, parţial, soarta lui Ceauşescu. Acum, ceea ce este vital pentru el este să erodeze încrederea românilor în USL. S-ar putea să nu fie chiar greu, deoarece useliştii au început deja să se mănânce între ei şi s-ar putea ca, la anu’, Crin Antonescu să nu mai fie susţinut de PSD pentru funcţia de preşedinte al statului. S-ar putea ca social-democraţii să propună un om care să fie marioneta lui Ponta. Deocamdată, viitorul financiar al României depinde de FMI şi Comisia Europeană, motiv pentru care Ponta încearcă iarăşi să pice la pace cu Băses-cu. Soarta poporului? Nu are importanţă. Importantă este soarta propriului partid. Importantă este rămânerea la putere. Important este ca rămăşiţele PDL-iste ce bântuie politica românească să fie făcute praf şi pulbere, dacă nu pot fi absorbite cu totul de aspitatorul social-democrat. Oricum, tot românii plătesc nota de plată a râcii dintre Băsescu şi Ponta. Preţul? Nivelul de trai. Încă nu a venit primăvara politicii româneşti.