Identificat și reținut pentru 24 de ore după ce a furat un autoturism

Date:

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat de 26 de ani, din Titu, cu privire la faptul că, la data de 6 iulie a.c., și-a parcat autoturismul pe stradă, în fața porții de acces, iar, în dimineața de 7 iulie a.c., nu l-a mai găsit.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în cursul serii de 6 iulie a.c., autoturismul ar fi fost sustras de către o persoană de sex masculin, care s-ar fi deplasat cu acesta spre localitatea Odobești.

Ulterior, polițiștii au identificat atât autoturismul sustras, cât și persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 24 de ani, din județul Neamț, care nu ar deține permis de conducere.

În baza probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Bănuitul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

În cauză, cercetările continuă pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Pomii fructiferi înfloresc în plină toamnă

La Răscăeți, județul Dâmbovița – 22 octombrie 2024, o...

Atenție la  mesajele frauduloase 

Pe măsură ce perioada de cumpărături se intensifică, infractorii...

Incendiu produs la o casă în localitatea Brezoaia

Garda de Intervenție Răcari  a intervenit cu două autospeciale...
error: Conținutul este protejat!!