Ieşi din cercul risipirii

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Nu cred sa fie cineva care sa nu fi auzit pilda fiului risipitor şi sa nu fie revoltat în sine de neascultarea fiului faţa de tatal sau. Cred însa ca foarte puţini conştientizam ca într-un fel sau altul toţi suntem risipitori. Toţi semanam cu risipitorul din Evanghelie; toţi, într-un oarecare fel, ne aflam în cercul risipirii. Cum?
Risipitor este acel om care, deşi are şi confort şi sanatate şi ar putea cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi rugaciunea parinţilor lui sa se casatore-asca şi sa traiasca o viaţa de familie liniştita, el pierde nopţile fara nici un control, în cluburi de distracţii, cheltuindu-şi banii şi distrugându-şi sanatatea. Aceştia sunt cei care nu ţin cont de sfatul şi neliniştea parinţilor pentru unde se afla şi ce fac copiii lor, ei tratând casa ca pe un hotel, pentru somn şi mâncare. Risipitor este şi acel patron care, deşi câştiga cu sudoarea muncitorilor o suta şi doua sute la suta şi ar putea sa-i rasplateasca încât sa traiasca şi ei decent, ca oamenii, acesta le da un salariu de mizerie, în timp ce el calatoreşte şi chefuieşte cu limuzine, avioane şi iahturi.
Ca sa fim însa corecţi, risipirea exista şi în straturile sociale cele mai de jos. Risipitor este şi acel muncitor, care, deşi lucreaza onest toata saptamâna, imediat ce este platit – deşi soţia aşteapta de la el o haina, copilul sau un caiet, mama lui un medicament, acesta cheltuie banii în diferite locuri de destrabalare.
Risipitor este nu doar cel ce risipeşte bani sau bunuri materiale, ci şi cel care risipeşte timpul şi calitaţile lui pe care le-a daruit Dumnezeu fiecarui om în mod corespunzator. De exemplu, cel care prin abuzuri îşi îngreuneaza şi îşi vatama sanatatea: beţivul, fumatorul, drogatul… Aceştia îşi folosesc trupul nu aşa cum vrea Dumnezeu, ci aşa cum vrea diavolul. Apostolul ne spune ca nu suntem stapâni pe trupul nostru, caci nu este al nostru; trupul trebuie sa fie ca o faclie care arde înaintea iubirii lui Hristos. Astazi, cum folosesc oamenii trupul? Oare nu-l folosesc ca nişte risipitori? Dumnezeu ţi-a dat ochii ca sa vezi cele frumoase pe care El le-a facut şi să-L slaveşti, nu ca sa priveşti cele ruşinoase sau sa-i foloseşti pentru a face rau; în felul acesta te porţi ca un risipitor. Ţi-a dat Dumnezeu urechile ca sa asculţi învaţatura Lui şi îndemnul tatalui şi mamei tale, nu ca sa auzi cele ce strica omul din tine şi care te face sa fii un risipitor. Risipitor este şi cel care, deşi Dumnezeu i-a dat mâini, ca sa faca cu ele lucruri bune, el îşi foloseşte mâinile la furturi, lacomii şi imoralitaţi.
Risipitor este şi cel care, deşi are picioare şi poate veni la biserica, ţine picioarele pentru diavol şi nu pentru Dumnezeu.
Risipitor este şi cel caruia i-a dat Dumnezeu limba ca sa graiasca cele folositoare şi sa sfatuiasca precum se cuvine, el face din limba sa un organ al pacatului, înţepând ca scorpionul pe ceilalţi. O limba care minte, cleveteşte, calomniaza, înjura, este risipitoare, pentru ca risipeşte un mare privilegiu care i s-a dat omului: de a vorbi şi de a-L lauda pe Dumnezeu. Avem, de asemenea, marele privilegiu ca ne-am nascut din nou prin apa Sfântului Botez – poarta de intrare în Ortodoxie. Şi, totuşi, nu preţuim aceasta comoara a Ortodoxiei; mulţi o schimba cu diferite erezii. Aceştia, care îşi tradeaza Biserica şi credinţa, sunt cei mai mari risipitori; sunt asemenea acelui om slab la minte, care are monezi de aur şi le schimba pe pietricele de nimic. lata, dragii mei, cum arata cercul risipirii!
Stau şi ma întreb câteodata: cum de ne mai rabda Tatal Ceresc, cum de ne mai iubeşte înca? Spune un frumos imn al Bisericii: „Cel ce pentru mine pe cruce preacuratele Tale mâini le-ai întins, ca sa ma rapeşti de la fiara cea înfricoşatoare”. Cu alte cuvinte: Ţi-ai întins mâinile însângerate ca sa ma salvezi şi eu stau tot în cercul risipirii! Tatal Ceresc şi Fiul Sa stau cu braţele deschise ca sa ne primeasca „acasa”, iar noi, în loc sa ne întoarcem şi sa ne apropiem de El, continuam sa ne risipim. Când vad şi aud câte se întâmpla în lumea de azi, ma gândesc cum de nu se deschid stavilarele cerului, ca sa cada foc pe pamânt, cum de nu vin apele ca sa ne înece, cum de nu se crapa pamântul ca sa ne înghita… Şi de fiecare data zic: „Slava îndelung-rabdarii Tale, Doamne!”.
Dar, pâna când o sa mai mearga aşa? Suntem toţi risipitori; calatori care au ratacit drumul; oi care s-au pierdut de stâna şi de pastorul lor… suntem naufragiaţi pe valurile cele mai salbatice ale vremii. Ce este de facut? Sa gasim calea! Calea este Hristos. Sa ne întoarcem la El. Sa-l imitam pe fiul risipitor. Aşa cum l-am imitat în viaţa pacatului, sa-l imitam acum şi în întoarcerea la Tatal… şi s-o facem cu lacrimi de pocainţa. Am plâns de multe ori în viaţa pentru multe pricini, dar n-am plâns niciodata pentru pacatele noastre. E timpul s-o facem! O lacrima de pocainţa, aşa cum a fost cea a fiului risipitor, o aşteapta Dumnezeu de la fiecare. O singura lacrima… pe care o aşteapta Dumnezeu de la fiecare. O singura lacrima… pe care o ia îngerul, o duce la Cer şi ea dgvine de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
E timpul sa varsam toţi aceasta „lacrima de preţ” şi sa spunem: „Tata, am greşit la cer şi înaintea Ta şi nu mai sunt vrednic sa ma numesc… OM. Ajuta-ma sa redevin OM!” Ajuta-ma sa ies din cercul risipirii!