A fost inaugurat corpul nou de clădire de la una dintre cele mai solicitate grădiniţe din Târgovişte, vorbind aici de Grădiniţa nr. 9, iar condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea copiii şi cadrele didactice sunt acum dintre cele mai bune. Este un imobil cu patru săli de clasă, cu o suprafaţă utilă de peste 500 de metri pătraţi, care dispune de toate facilităţile necesare.
Cu prilejul vizitei în teren, Cristian Stan, primarul Municipiului Târgovişte, a spus că aici au fost implementate practic trei proiecte, finanţate de la bugetul de stat, prin PNDL şi de la bugetul local. Un prim obiectiv a fost construirea imobilului, apoi asigurarea dotărilor şi amenajările suplimentare.
În total s-a cheltuit un milion de lei, investiţia fiind justificată în primul rând prin numărul foarte mare de copii.
În acest an şcolar, la grădiniţă sunt înscrişi peste 200 de copii, dintre care 125 în cele patru grupe care îşi desfăşoară activitatea în clădirea nouă.
Imobil nou şi dotări moderne pentru copiii de la Grădiniţa nr. 9
Date: