Începând cu anul 1997, România a adoptat ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene şi cu alte state din Europa care sunt parte a acestei înţelegeri. Ora oficială de iarnă este adoptată în ultima duminică a lunii octombrie, iar ora oficială de vară, în ultima duminică a lunii martie.
Ora de vară este ora legală adoptată de unele ţări sau teritorii pe timpul unei părţi a anului. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard.
Acest sistem are ca scop „economisirea” luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activităţi umane să se desfăşoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economiseşte energia electrică necesară iluminatului.
În noaptea de sâmbătă,
30 martie, spre duminică,
31 martie, trecem la ora de vară, astfel ora 03:00 va deveni ora 04:00. Ziua de duminică, 31 martie 2013, va fi cea mai scurtă din an, de numai 23 de ore. Schimbarea va afecta mersul trenurilor aflate în circulaţie între orele 3:01 şi 4:00.
Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora de iarnă până în noaptea de 30/31 martie 2013, ora 3:00, care devine ora 4:00. După această oră, trenurile vor pleca respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulaţie între orele 3.01 şi 4.00 (ora iarnă) vor circula cu întârziere, fiind afectate de schimbarea de oră un număr de 85 de trenuri, dintre care şapte trenuri internaţionale, 32 InterRegio şi 46 Regio.
Oraşul Brandon din Manitoba, Canada, a fost primul din lume care a folosit acest sistem, trecând la ora de vară pe 17 aprilie 1916. Imediat după aceea, începând de pe 30 aprilie 1916, Germania şi aliaţii săi din Primul Război Mondial au fost primele ţări care au folosit sistemul, pentru a face economie la cărbune. Marea Britanie, aliaţii săi şi multe ţări europene neutre au adoptat şi ele ora de vară în 1916, în timp ce Rusia şi alte câteva ţări, printre care şi SUA, au adoptat sistemul abia anii următori. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie (ora 03:00 devine 04:00) şi în ultima duminică din octombrie (ora 04:00 devine 03:00). Pentru următorii 8 ani, trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă se va face la următoarele date:
2013 – 31 martie – 27 octombrie
2014 – 30 martie – 26 octombrie
2015 – 29 martie – 25 octombrie
2016 – 27 martie – 30 octombrie
2017 – 26 martie – 29 octombrie
2018 – 25 martie – 28 octombrie
2019 – 31 martie – 27 octombrie
2020 – 29 martie – 25 octombrie
În această noapte trecem la ora de vară: ora 03:00 devine ora 04:00
Date: