Primăria Municipiului Târgovişte alături de Teatrul Tony Bulandra, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, organizează în această seară evenimentul Primăvara Clasică Europeană, ajuns la cea de-a V-a ediţie.
Ediţia de anul acesta stă sub semnul Centenarului Marii Uniri şi se va deschide cu intonarea Imnului Naţional. Orchestra Simfonică Muntenia, dirijată de Daniel Jinga, va interpreta lucrări din creaţia compozitorilor români ai ultimului secol, mulţi dintre ei de renume internaţional. În plus, armonii pur româneşti se regăsesc şi în creaţia unor compozitori precum Bela Bartok sau Franz Liszt.
Mult aşteptatul eveniment va fi prezentat de actriţa Alexandra Velniciuc şi solistul vocal Vlad Miriţă. Alături de Orchestra Simfonică Muntenia, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, târ-goviştenii vor fi încântaţi de vocile unor interpreţi speciali: Anastasia Lazariuc, Oana Maria Şerban, Florin Georgescu, Marcel Pavel, Vlad Miriţă.
Evenimentul se desfăşoară începând cu ora 18:00 la Curtea Domnească (Turnul Chindiei) sau, în caz de vreme nefavorabilă, la Casa de Cultură a Sindicatelor Târgovişte.
În această seară, armonii româneşti din partituri europene
Date: