Aproximativ 45 tone de echipamente medicale, constând în 100 de mii de combinezoane de protecţie, vor fi aduse în ţară, în perioada 13-17 aprilie, cu aeronave de transport aparţinând Forţelor Aeriene Române. Echipamentele au fost achiziţionate din Coreea de Sud de statul român, prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 şi vor fi alocate, în funcţie de nevoi, personalului medical din ţară şi echipajelor operative care acţionează în teren.De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 2.041 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 100 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. Până ieri,14 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.879 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.051 au fost declarate vindecate şi externate.
Numărul de cazuri confirmate, în judeţul Dâmboviţa a ajuns la 32. Ultimul caz confirmat este la Răcari, în Ghimpaţi,la o femeie de 80 de ani.
Totodată, până acum, 332 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad,
Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj şi Ilfov, au dece-dat.De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 246 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 241 de pacienţi.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 23.645 de persoane. Alte 67.268 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 70.097 de teste.În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 512 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 2.430 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 390 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 8.553 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.888.495 de lei.În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile
consulare ale României în străinătate, 709 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 420 în Italia, 196 în Spania, 24 în Franţa, 9 în Germania, 45 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 52 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 13 în Italia, 13 în Franţa, 15 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia şi unul în Suedia, au decedat.Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 11 au fost declaraţi vindecaţi: 7 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii
la linia TELVERDE -0800.800.358. Numărul
TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum şi alte date de interes, vor fi aduse la cunoştinţa publicului în cel mai scurt timp. În continuare vă prezentăm situaţia privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coro-navirus) la nivel european şi global:
Până la data de 13 aprilie 2020, au fost raportate 782.391 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.