Deputatul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sfârşitul săptămânii trecute, la cabinetul parlamentar din oraşul Pucioasa că în maximum şase luni de zile, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene va face toate demersurile legale pentru a deschide toate cele 10 axe de finanţare europeană.
Ca noutate, deputatul Corneliu Ştefan a spus că ministrul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh pregăteşte deschiderea PNDL 2. Aşadar, parlamentarul le-a transmis tuturor primarilor din Dâmboviţa să-şi pregătească proiecte pentru că în maximum 3 luni de zile se pot depune proiecte cu finanţare prin PNDL 2.
„Săptămâna trecută am avut studiu în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din care fac parte şi pe această cale o spun tuturor primarilor din judeţul Dâmboviţa că în maximum 6 luni de zile prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene vom deschide toate axele de finanţare care sunt adresate României, 10 la număr. Ca noutate, doamna ministru al Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh vrea să deschidă un nou Program de Dezvoltare Locală adică PNDL 2 care va cuprinde atât investiţiile deja aflate în derulare, cât şi investiţii noi. Este un lucru foarte important pentru toate administraţiile din România. În maximum trei luni de zile, administraţiile locale trebuie să fie pregătite cu proiecte ce pot fi depuse în cadrul PNDL 2”, a declarat deputatul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
POR 2014-2020 îşi propune ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.
Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistenţă tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro – contribuţia naţională.
în maximum 6 luni, se deschid toate axele de finanţare europeană şi în maximul trei luni se va deschide şi PNDL 2
Date: