În sufletul nostru este un mare gol

preotPreot loan ŞTEFĂNESCU
Când aud şi văd că există în lume sărăcie mare, mă doare cumplit. E şi mai cumplit când vezi că cei care au mai mult nu dau celor care nu au. Nu spun că e uşor atunci când ai două haine să dai una, pentru că acest lucru este neobişnuit pentru unii, însă dacă pretinzi că eşti creştin şi vrei să ai parte de bunătăţile lui Dumnezeu, de ce păstrezi mai mult decât ţi-e necesar şi nu faci milostenie sau alte fapte bune? Cel care are bani mulţi şi îi foloseşte în mod egoist, fiind indiferent la sărăcia şi nefericirea altora, zideşte pe nisip. Toate rămân aici! Numai facerea de bine merge în ceruri. De ce credeţi că au azi loc războaie în lume? Pentru bani…, pentru că cei bogaţi nu mai pot să-şi pună frâu lăcomiei, iar cei săraci nu speră să dobândească cele necesare Vieţii, ajungând să invidieze slava celor bogaţi şi averea
lor.
Cândva a venit la mine un om de afaceri foarte bogat. Pentru că avea mustrări de conştiinţă pentru trecutul său, dorea să facă bine, pentru a le mai atenua cumva. Marea sa avere o făcuse cu multe ilegalităţi, după cum se exprimase. Mi-a spus că s-a hotărât să construiască o biserică. L-am sfătuit că, întrucât, slavă Domnului, există astăzi nenumărate biserici şi permanent se construiesc altele noi, ar fi mai bine ca banii destinaţi acestui scop al său să fie dăruiţi săracilor şi necăjiţilor. M-a întrebat ce poate să facă la modul concret şi i-am spus să meargă la spitalul din zona în care locuieşte, să le ia de acolo adresele celor săraci care au nevoie de îngrijire permanentă şi care nu mai au pe nimeni pe lume şi să poarte de grijă de ei cum poate. A acceptat sfatul meu şi în fiecare duminică îşi făcea timp să-i viziteze pe cei bolnavi care trăiau singuri şi în nevoi. Le dădea bani, mâncare şi dulciuri, îi mângâia şi le ridica moralul. Am vorbit mai târziu cu el şi era tare fericit, avea stofă de om bun. Am văzut în el un om schimbat, un om care considera acum banii ca pe o povară, şi acest lucru a fost posibil pentru că îl aflase pe Hristos în cei bolnavi îngrijiţi de el.
Desigur, sunt mulţi care, în loc să facă voia lui Dumnezeu sau să vină să ceară sfatul duhovnicului, îşi împlinesc cu consecvenţă numai voia proprie, slujind interesului lor individualist şi materialist, pentru a se încadra în final în sistemul unei societăţi consumeriste, egoiste, promovată la ora actuală.
Scopul creştinului în viaţă nu este acesta, ci este acela de a-şi ridica crucea. Este un lucru greu să spui că, crezi în Dumnezeu şi în acelaşi timp să o duci bine aici pe pământ, pentru că atunci când trăieşti bine, ceva nu este în regulă cu tine însuţi; te preocupă mai mult aurul acestei lumi şi nu comorile cereşti. Atunci când îţi justifici acest mod de viaţă, te găseşti departe de voia lui Dumnezeu. Viaţa creştină şi traiul bun nu fac casă bună: sunt realităţi care se bat cap în cap.
O familie credincioasă se plângea că fetele lor trăiau lumeşte şi, mai mult decât atât, nu respectau tradiţiile bisericeşti: făceau pur şi simplu opoziţie părinţilor. Tatăl lor era foarte obosit şi dezamăgit de apatia duhovnicească a copiilor săi. Era încredinţat că toate eforturile lui au fost zadarnice, neavând nici un rod, lăsându-i indiferenţi pe copii. La un moment dat, şi-a cuprins capul în palme, ca şi cum ar fi vrut să-şi ascundă faţa de ruşine şi mi-a spus: „Mi-e teamă că din cauza banilor mulţi ce-i avem copiii mei pătimesc toate astea”. L-am întrebat ce înţelege prin asta, iar el a recunoscut cu sinceritate că depăşise măsura, că obţinuse o avere care nu se justifica absolut deloc faţă de nevoile reale ale familiei lor.
M-a rugat să-i spun ce trebuie să facă pentru ca pacea şi unitatea să vină din nou în casa lor. Sfatul meu a fost să facă milostenii din tot ce au şi să păstreze pentru ei doar strictul necesar, mulţumindu- se doar cu salariile lor. Când a auzit, s-a schimbat pur şi simplu la faţă; se vedea că este dezamăgit de sfatul meu. A plecat şi n-a mai venit. Era legat prea mult de afacerile lui. Din aceste motive, copiii lui căutau un alt mod de viaţă, ceva diferit de ceea ce părinţii lor le oferiseră până atunci.
Să fie oare adevărat că banii şi averea exagerată conduc inevitabil la o degradare a vieţii spirituale? Dacă sunt folosite cu măsură, raţional şi pentru a face fapte bune, ele pot fi lucruri benefice. Altfel, ucid şi dezbină, te rup de ceea ce este esenţial.
Aşadar, nu trebuie să trăim luaţi de val. Să fim sinceri cu noi înşine! Să fim sinceri cu Dumnezeu, Care are grijă de toate! Prezenţa lui în viaţa, în casa şl în societatea noastră ne este suficientă. Trebuie să ieşim din mlaştina existenţială în care ne-am cufundat. Trebuie să recunoaştem că în sufletul nostru este un mare gol. Pentru a umple acest gol, soluţia se află în mâinile noastre.