Ursul care a atacat în noaptea de luni spre marţi îngrijitorul de la cabana Padina era turbat! Acesta este rezultatul examinării făcute de către medicii veterinari. În aceste condiţii, în zona Platoului Padina s-a instituit carantină şi toate persoanele care au intrat în contact cu animalul trebuie vaccinate, la fel şi câinii de la cabanele din zonă. Rezultatul examinării efectuate de către medicii veterinari arată că ursul, o femelă de doi ani, era turbat. Medicii spun că toate persoanele care au intrat în contact cu animalul trebuie să fie vaccinate, la fel ca şi câinii de la cabanele din zonă. Medicii spun că simptomele pe care le-a avut animalul, faptul că nu se mai putea mişca şi că a atacat fără să fie provocat arată clar comportamentul unui animal cu rabie. Marţi, la câteva ore după ce a atacat bărbatul de 40 de ani, ursul a fost localizat în apropierea cabanei, însă nu se mai putea mişca. Reprezentanţii fondului de vânătoare, au solicitat autorizaţie de împuşcare din partea Ministerului Mediului însă între timp animalul a decedat. Adevărul a ieşit la iveală cu toate că s-deschis şi un dosar penal. Din primele cercetări, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, subinspector Alexandra Niculae, poliţiştii au ajuns la concluzia că este vorba de braconaj cinegetic. Adică bietul om care a ajuns la spital acum s-a ales şi cu dosar penal pentru braconaj: „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 40 de ani, din comuna Pietroşita, a fost agresat de un urs. în urma atacului, bărbatul a suferit multiple esco-riaţii la nivelul antebraţelor, feţei şi toracelui posterior. în prezent, poliţiştii efectuează verificări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările acestui eveniment şi s-a întocmit dosar penal conform Legii 407 din 2006”, a afirmat subinspector Alexandra Niculae, purtător de cuvânt al IPJ Dâmboviţa. îngrijitorul de la Cabana Padina, Ionică cum îl cunosc oamenii muntelui de mai bine de 20 de ani îşi petrece zi de zi viaţa la Padina.