După victoria obţinută în runda inaugurală Sorana Cîrstea a fost eliminată în optimile de finală în turneul de la Baku.
A doua jucătoare româncă din clasamentul WTA, pe locul 29 în lume, Cîrstea a fost învinsă clar, în două seturi, de Stefanie Voegele.
Elveţianca s-a impus cu 6-1, 61 şi a avansat în faza sferturilor de finală. Sorana era principala favorită a competiţiei dinAzerbaidjan.
În perioada 4-14 august, la Montreal, va avea loc Open-ul Canadei. Anul trecut, Sorana Cîrstea a jucat excelent şi a ajuns până în finala competiţiei, performanţă care practic a ţinut-o în 2014 între primele 30 de sportive ale lumii – a primit 620 de puncte WTA.
În acest an, Sorana a fost eliminată într-unui dintre primele două tururi de 12 ori din cele 15 turnee la care a luat startul. Cele mai bune performanţe ale ei din 2014 sunt calificarea în sferturi la Pattaya şi Du bai, dar şi turul III la Roland Garros, informează Digi Sport.
ÎNCÂ O ELIMINARE PENTRU SORANA!
Date: