Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița a organizat un exercițiu de cooperare, cu forțe și mijloace în teren. Acesta s-a desfășurat pe raza comunelor Cobia și Dragodana.
Conform scenariului exercițiului, în jurul orei 10.00, dispeceratul ISU Dâmbovița a fost anunțat de producerea unui incediu la pădurea situată în zona fostului Parc Petrolier Căpșuna, pe raza comunei Cobia.
Pentru gestionarea situației au fost alocate forțe de la Detașamentul Găești cu o autospecială de stingere, o autospecială de prima intervenție și comandă cu o motopompă transportabilă și o ambulanță SMURD.
Ca urmare a producerii evenimentului s-a constatat că incendiul se manifesta la litieră, cu posobilitatea extinderii rapide din cauza vântului puternic. Frontul de flacără s-a anunțat că se manifestă pe o distanta de aproximativ 200 m, liniar.
Având în vedere condițiile meteo nefavorabile, de vând puternic și a unei posibile evoluții nefavorabile a situației înregistrate, forțele de intervenție au fost suplimentate cu un autocamion de intervenție și o motopompă transportabilă de la Detașamentul Târgoviște și o autospecială de primă intervenție și comandă cu o motopompă transportabilă și un UTV de la Detașamemtul Pucioasa.
Pe timpul operațiunilor de stingere a incendiului la fond forestier a fost anuntat prin apel 112 că o persoana s-a rătăcit în pădure, pe raza satului Căpșuna, într-o porțiune cuprinsă între zona fostului parc petrolier Căpșuna și DJ 702 E. Din primele informații persoana este cunoscută cu diabet și nu posedă telefon mobil.
S-au dispus imediat măsuri de constituire a unei echipe mixte formată din pompieri, polițiști, jandarmi, personal silvic și cetățeni pentru căutarea persoanei.
În scurt timp persoana a fost găsit, un bărbat de 50 ani, care a fost preluată de echipajul SMURD Găești pentru îngrijiri medicale. Persoana a fost asistata la fața locului și transportata la CPU Găești pentru investigații de specialitate.
La locul producerii evenimentului au participat și reprezentanți din partea Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița, Direcției Silvice, Gărzii Forestiere, Gărzii de Mediu, Agenției de Protecție a Mediului, polițiști, jandarmi și reprezentanți ai autorității locale.