Îndatoriri uitate

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Una dintre cele mai arzătoare trebuinţe ale vieţii de azi este întoarcerea lumii la Dumnezeu. Omenirea nu poate trăi fără Hristos. Nu-şi poate ţine echilibrul dorit. Puterile omeneşti în care ne încredem nu sunt îndestulătoare pentru a ne da siguranţa vieţii.
Valorile spirituale care dau preţ vieţii: omenia, cinstea, bunătatea, iubirea, pacea, respectul faţă de oameni, respectul faţă de bunurile comune şi ale semenilor, nu pot fi asigurate cu vorbe sau cifre. Ci pentru aceasta este nevoie de puterea credinţei, frica de Dumnezeu, care să pătrundă în sufletele oamenilor, să le dezmorţească şi să le prefacă.
Trebuie să recu-noşatem că s-a pierdut multă credinţă în ultimii ani. S-a răcit mult dragostea între noi şi s-au pierdut unele speranţe ale românilor. Vina este însă a noastră, a tuturor. Dumnezeu a fost uitat sau defăimat din cauza slabei noastre credinţe şi a formalismului religios în care trăim, din cauza lipsei noastre de iubire şi de acţiune creştină. în măsura în care vom reînvia credinţa noastră în Dumnezeu izbăvirilor şi vom reactiva iubirea dintre noi, în aceeaşi măsură vom putea spune că societatea se regenerează.
Numai printr-o trezire spirituală, numai printr-o revenire deplină la credinţă, omenirea se va putea bucura de o viaţă mai bună pe pământ.
Să fim cu luare aminte la îndemnul categoric spus de Mântuitorul Hristos: oricine va mărturisi, prin cuvânt şi prin fapte, despre Mine înaintea oamenilor şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri” (Matei 10,32).
Cel dintâi lucru pe care Mântuitorul îl aşteaptă de la noi este ca să fim trăitori în faptă a credinţei pe care o mărturisim. Nu numai în biserică, ci şi acasă şi pe stradă şi la locul de muncă, pretutindeni să dovedim în cuvânt şi în faptă că suntem pătrunşi de duhul credinţei, că Hristos trăieşte în noi. Să dovedim că avem simţul răspunderii faţă de viaţa pe care o trăim. Să ne rugăm, să ne facem deplin datoria, să fim corecţi şi să ne străduim ca prin faptele noastre să se întărească duhul păcii pe pământ. Cea mai mare cinste pentru un om este să slujească lui Dumnezeu şi binelui vieţii, adică să slujească adevărului, dreptăţii, omeniei, cinstei, corectitudinii, bunei îneţelegeri şi binelui comun. într-un cuvânt să slujească iubirii care zideşte.
Chiar dacă, pentru viaţa anormală pe care o trăiesc unii, cât şi pentru cei goliţi de suflet, aceste virtuţi par a fi perimate, totuşi ele au fost şi vor rămâne virtuţile de bază ale vieţii. Fără ele viaţa nu mai are nicio valoare petru că lipseşte din ea Duhul lui Dumnezeu. Şi de unde se alungă Duhul lui Dumnezeu, se aşază duhul diavolului cu toate răutăţile lui.
Este adevărat că puterea credinţei o ştiu puţini, fiindcă cei mulţi n-o practică. De aceea, este necesar să chemăm oamenii să vină să vadă lucrarea Bisericii, să asculte învăţătura ei, să cunoască adevărul şi să se convingă de puterea credinţei. Oameni buni! Treziţi în familia dumneavoastră, între prieteni şi cunoscuţi pentru Dumnezeu. Rugaţi-i să vină în faţa Sfântului Altar, la această fântână a darurilor Duhului Sfânt, ca să-şi astâmpere setea de viaţă, „căci cel ce va bea din apa aceasta (adică din darurile Duhului Sfânt) nu va mai înseta în veci”.
S-a spus pe bună dreptate că Biserica a făcut să dispară multe rele sociale, nu prin predici, ci prin exemplul constructiv al credincioşilor ei, care din dragoste pentru Dumnezeu şi faţă de oameni s-au schimbat ei înşişi în bine şi au trasnformat şi viaţa din jurul lor.
Bine ar fi ca şi noi, cei de azi, să vrem sincer să ne schimbăm după învăţătura Evangheliei Mântuitorului Hristos, şi aşa să putem, prin exemplul nostru, să mai schimbăm ceva şi în jurul nostru.
Un înţelept a spus: „Dacă cei buni ar fi mai buni, n-ar mai fi atâţia răi”. Foarte adevărat! Ar fi mai puţini răi în lume, dacă creştinii convinşi ar fi mai curajoşi, mai uniţi, mai hotărâţi. E nevoie de un front comun al sufletelor, al convingerilor tari, închegat într-o credinţă puternică şi vie, arătând mult zel şi conştiinţă în îndeplinirea datoriei de creştin.
Atenţie! în această viaţă nu avem numai îndatoriri de ordin familial şi social, ci şi îndatoriri creştineşti, pe care dacă le îndeplinim cum se cuvine, cu siguranţă că şi pe celelalte le vom împlini cât mai lăudabil.
Tu îţi îndeplineşti datoria de creştin? Sau ai uitat de ea!