INFO util: Reglementări privind acordarea ajutorului de deces

Date:

„În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi: soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moștenitorul (în condițiile dreptului comun), altă persoană, în lipsa celor amintite anterior, dacă face dovada suportării cheltuielilor ocazionate de deces” – informează Casa Județeană de Pensii Dâmboviţa.

Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și se acordă la cerere, pe baza certificatului de deces. Plata se poate face prin casieria Casei de Pensii, cu mandat la domiciliul solicitantului sau într-un cont bancar.

Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces și în cazul decesului unui membru de familie aflat în întreținerea sa și care nu are un drept propriu de asigurări sociale. Se consideră membru de familie: soțul; părinții și bunicii oricăruia dintre soți și copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani, sau dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 ani, precum și copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate;

Dovada că membrul de familie s-a aflat în întreținerea asiguratului sau a pensionarului se face prin declarație pe proprie răspundere.
Cuantumul ajutorului de deces cuvenit pentru un membru de familie reprezintă jumătate din cuantumul prevăzut în cazul decesului asiguratului sau pensionarului și este stabilit prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Acte necesare pentru ajutorul de deces:
– Cerere tip
– Declarație tip pentru ne-ridicarea pensiei pe luna următoare decesului.
– Cupon pensie (decedat)
– Certificat de deces (original), obligatoriu a fi prezentat  si in original pentru a fi mentionat pe verso  acordarea ajutorului de deces.
– Carte de identitate solicitant (original )
– Acte de stare civilă ale solicitantului:
– Certificat de naștere – original ;
– Certificat de căsătorie – original – dacă este cazul;
– Orice alt document doveditor schimbului de nume, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul (soț supraviețuitor, fiu, fiica, părinte);
– Factura şi chitanța/bon fiscal în original de la cheltuielile ocazionate de deces (factura și chitanța de la sicriu sau incinerare);
– Certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicapat sau actul medical prin care se atestă boala care l-a făcut inapt pentru muncă pe copil și data ivirii acesteia
– Extras de cont bancar al solicitantului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!