Orele de informatică vor deveni obligatorii pentru clasa a Va, dar multe şcoli nu au calculatoare pe care să le lucreze. De aceea, Ministerul Educaţiei a găsit o soluţie salvatoare: excursii cu clasa, o dată la două săptămâni, „la judeţ” sau în cea mai apropiată localitate în care există calculatoare. Între timp se pregăteşte şi introducerea internetului prin WiFi în toate şcolile din ţară.
Din toamnă, toţi elevii de clasa a cincea vor studia, obligatoriu, Informatica. Materia era opţională până acum şi includea numai noţiuni care ţin de utilizarea calculatorului. Acum, jumătate din cursuri vor conţine noţiuni de programare.
„Pleacă de la cum să îşi facă o adresă de email, cum să comunice, cum să caute pe Google, cum să caute într-un dicţionar, cum să facă o programare vizuală”, a spus ministrul Educaţiei.
Ministrul Educaţiei recunoaşte însă că sistemul este nepregătit pentru o astfel de măsură. Nu sunt suficienţi profesori de informatică şi nici toate şcolile nu au calculatoare. O posibilă soluţie – excursii cu clasa, o dată la două săptămâni.
„Ne-am gândit că aceste ore să se ţină la judeţ sau în cea mai apropiată localitate unde sunt calculatoare şi unde de două ori pe lună să avem aceste activităţi. Adică elevii în loc de o oră pe săptămână să facă două ore la sfârşitul săptămânii sau chiar în cursul săptămânii, în laboratoarele respective”, a spus Pavel Năstase.
Iar pentru a creşte numărul profesorilor de Informatică, cei care predau Matematică sau Tehnologia Informaţiei ar urma să înveţe şi această materie.
Pavel Năstase a explicat şi că, în patru ani, toate şcolile din ţară vor fi dotate cu echipamentele corespunzătoare pentru internet Wi-Fi, precizând că banii prevăzuţi în buget se vor duce în principal spre şcolile din mediul rural, unde ori nu există deloc internet, ori sunt echipamente vechi.
Informatica obligatore la clasa a V-a. Se vor face excursii „la oraş” pentru a se lucra pe calculator
Date: