După locul de joacă dat în folosinţă anul trecut, Primăria Târgovişte a reluat în această primăvară lucrările de reamena-jare urbanistică a zonei limitrofe Străzii Crăiţelor. Cu prilejul vizitei în teren de ieri dimineaţă, primarul municipiului, Cristian Stan a precizat că este vorba despre una dintre cele mai mari investiţii pe zona de modernizare parcări, fiind vorba de 10000 de metri pătraţi de asfalt, incluzând aici trotuarele şi o parte din calea de rulare. S-a lucrat după „reţeta” cunoscută, adică a fost reabilitată canalizarea pluvială, au fost reamenajate trotuoarele, se intervine la iluminatul public. Practic este vorba despre lucrări care nu s-au mai făcut de la darea în folosinţă a blocurilor din zonă.
Lucrările vor fi încheiate în aproximativ două săptămâni, cu precizarea că întreaga zonă ar fi putut să arate şi mai bine dacă proprietarii câtorva garaje situate pe terenuri proprietate privată ar fi avut ceva mai multă înţelegere şi realism, fapt scos în evidenţă şi de primarul Cristian Stan:
„În şedinţa de Consiliu Local am solicitat acordul în vederea cumpărării acestor terenuri. Am obţinut acordul, am realizat şi raportul de evaluare. Vreau să vă spun că sumele care sunt cerute de proprietari depăşesc chiar şi de cinci ori valoarea rezultată din raportul de evaluare. În aceste condiţii este imposibil pentru noi să cumpărăm aceste garaje. Bineînţeles, vom insista ca proprietarii să vină să-şi îngrădească proprietăţile şi să se comporte ca adevăraţi proprietari, având şi obligaţii, nu numai drepturi.”
Infrastructura stradală aproape integral modernizată pe Strada Crăiţelor
Date: