Înmulţind darul Stăpânului

Una din cele mai sugestive pilde rostite de Mântuitorul lisus Hristos este şi Pilda talanţilor. Ea se referă la o imagine pe care Domnul a creat-o atunci când a dorit să vorbească despre Împărăţia cerurilor, adică la scopul ultim al vieţii omului, şi la cum se poate ajunge la ea. De aceea, a asemănat împlinirea acestui scop al omului cu o imagine din viaţa cotidiană a timpului său: un om bogat care-şi încredinţează averea celor ce-l slujesc pentru o scurtă periodă de timp, atunci când pleacă într-o călătorie. Şi viaţa noastră se aseamănă cu aceea a unui slujitor, căruia cel pe are îl slujeşte îi încredinţează o anumită valoare sau sumă de bani pentru a aduce profit. La fel şi noi, primim la naştere anumite daruri naturale de la Dumnezeu, iar, prin efortul nostru propriu, dezvoltăm acest talent şi, în mod necesar, tebuie să-l punem în serviciul aproapelui şi al lui Dumnezeu, ori neglijăm menirea noastră. În pilda rostită de Mântuitorul, acel stăpân încredinţează slujitorilor săi, la fel ca Dumnezeu nouă darurile naturale, unuia cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul. Trebuie să ştim că talantul era o unitate de măsură de aproximativ 35 kilograme de aur, adică o sumă uriaşă, la fel cum sunt şi posibilităţile noastre naturale. Cel cu cinci talanţi şi cel cu doi, aduc stăpânului lor dublu, adică efortului oferit de stăpân i se adaugă cel uman, egal ca măsură. La fel şi noi trebuie să ne comportăm în viaţa, darurilor oferite de Creator, trebuie să le adăugăm şi strădania noastră, la harul Lui, oferim faptele noastre bune şi credinţa. Dar, cel care a primit un talant, nu face nimic cu el, ci îl îngroapă pentru a-l înapoia dătărorului la fel, ceea ce stârneşte furia aceluia. Acesta se aseamănă omului leneş, mai ales spiritual, care nu este interesat să depună efort de îndreptare şi aprofundare, de mântuire şi de îmbunătăţire. Nu îşi depăşeşte deloc condiţia, este inutil şi lui şi aproapelui şi lui Dumnezeu.
Această parabolă, deosebit de actuală astăzi, trebuie să fie un îndemn la a ne strădui să facem fapte bune, să adâncim credinţa şi colaborarea noastră cu dumnezeiescul har, spre propria mântuire.
Să ne folosim, deci, toate darurile oferite nouă, pentru preamărirea Domnului, pentru a ajutorarea semenilor noştri, şi în mod sigur vom auzi la sfârşitul călătoriei noastre cuvintele Sale: «Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune. lntră întru bucuria Domnului tău» (Matei 25, 21).
Pr. Constantin RĂDULESCU, Seminarul Teologic Sf. loan Gură de Aur din Târgovişte