Înţelege-L pe Dumnezeu, dacă vrei ca şi El să te înţeleagă pe tine!

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Dreptul Iov, om temător de Dumnezeu, face o afirmaţie valabilă şi astăzi: „Omul născut din femei are puţine zile de trăit şi se satură de necazuri” (Iov 14,1).
în această situaţie, adesea, bietul om îşi caută mângâierea în braţele plăcerii. Numai că mângâierile pe care ţi le aduc plăcerile sunt doar surogate. „Plăcerea ce potoleşte o durere atrage după sine o durere şi mai mare” – spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. De aceea, Toma de Kempis ne sfătuieşte: „Lasă mângăierile în seama lui Dumnezeu, când eşti necăjit. El să le orânduiască după cum îi place Lui mai mult. Iar tu să înduri necazurile şi să le socoteşti ca pe cele mai mari mângâieri, pentru că suferinţele vremii acesteia nu pot sta alături de dobândirea măririi viitoare, chiar dacă numai tu le-ai suferit pe toate. Când vei ajunge ca pentru Hristos amarul să-ţi fie dulce şi drag, atunci să fii încredinţat că va fi bine de tine, fiindcă ai găsit raiul pe pământ”.
Starea de mângâiere pe care o aduce harul lui Dumnezeu este extraordinară. Cu El viaţa e uşoară, totul se petrece după voia Lui.
în lumea noastră două sunt ispitele care îi rătăcesc pe oameni de la calea cea bună. Pe de-o parte, iubirea faţă de avere, faţă de bani, de bunurile materiale; şi pe de altă parte, iubirea faţă de trup şi de plăcerile lui, sau, în cele din urmă, înclinaţia noastră pentru lucrurile josnice – lucruri josnice pe care oamenii le fac şi din cauza ispitelor care au ajuns la culme astăzi. Diavolul incită la păcat prin toate mijloacele: televiziune, internet, publicaţii etc.
Desigur, au fost în neamul nostru (şi cred că mai sunt) oameni care nu s-au lăsat incitaţi de aceste mijloace diavoleşti. Ei au fost capabili să se jertfească şi sunt în faţa lui Hristos o chezăşie pentru noi. De aceea, amintesc mereu să medităm la jertfa lui Constantin Brâncoveanu şi la importanţa ei pentru neamul nostru.
Noi suntem însă oameni comozi. Frica omenească căzută nu este dispusă la efort, la urcuşi, la jertfă. Este mai uşor să cobori decât să urci, şi de aceea noi alegem calea uşoară, lăsându-ne ademeniţi de chemările ascunse ale diavolului, la o viaţă plină de lucruri josnice. Este evident că duhul ce suflă astăzi peste lume este un duh de secularizare, de înstrăinare, de îndepărtare de Dumnezeu.
„Ne putem socoti miliardari – zice un părinte duhovnicesc – pentru că atunci când ne sculăm dimineaţa şi constatăm că avem doi ochi, cu care privim lumina zilei şi frumuseţea lumii lui Dumnezeu, iar alţii sunt orbi şi sunt duşi de mână, nu suntem noi miliardari? Că avem două picioare sănătoase, cu care putem merge la muncă şi la biserică sau unde dorim şi nu ne deplasăm într-un cărucior, pe când alţii sunt duşi în cărucior, nu suntem noi miliardari? Şi am putea continua aşa mai departe, văzând câte motive avem să-i mulţumim lui Dumnezeu şi să trăim după voia Lui.
Zice proorocul Isaia că vor veni vremurile când se va spune binelui rău şi răului bine, întunericului lumină şi luminii întuneric. Şi vedeţi dumneavoastră că vremurile acestea au şi venit. Multe patimi şi păcate sunt la modă azi, sunt socotite lucruri normale, şi multe fapte de credinţă sunt absolut neglijate. Omul veacului acestuia nu-L prea înţelege pe Dumnezeu. Idealul lui este de „a mânca bine, a fura şi a exploata pe cei slabi, a dormi în lenea unui trup obosit de senzaţii tari,… îşi urmăreşte doar interesele lui. Din nefericire, această „boală” se cam întinde.
Oare, de ce vin asupra noastră încercări de tot felul: boli, epidemii, inundaţii, furtuni atât de dure? De ce? Pentru că, prin păcate, noi întoarcem purtarea de grijă a Părintelui ceresc, în mustrare.
Dacă privim lumea numai cu ochii noştri, fără lumina lui Hristos, atunci nu vom înţelege prea mult din viaţa aceasta pământească. Lumea de azi sau ne va sminti prin frumuseţea denaturată a chemărilor ei false, sau ne va scârbi prin urâciunea masivă a patimilor ei josnice. însă niciodată nu ne vom simţi dacă vom încerca să-L înţelegem pe Dumnezeu şi rostul învăţăturilor Lui în lume.
Dar nu cumva Dumnezeu te înţelege mai mult pe tine decât îl înţelegi tu pe Dumnezeu?
Să nu uiţi niciodată, omule, că o viaţă trăită din plin nu este cea în care capeţi cât mai multe averi sau cât mai mare renume, ci o viaţă în care devii mai OM, făcând tot ce-ţi stă în putere pentru binele aproapelui tău.
îmi aduc aminte despre un fiu duhovnicesc foarte bun, care obişnuia să spună: „Am făcut o înţelegere cu Dumnezeu: eu să-mi golesc buzunarele făcând milostenie, iar El să mi le umple. Şi Dumnezeu niciodată n-a încălcat înţelegerea noastră. S-o calc eu? Doamne fereşte!
Fă şi tu, cititorule, o astfel de înţelegere cu Dumnezeu. Stă în puterea ta s-o faci, spre binele tuturor!