Intermediarii – obligaţi să anunţe ITM cu privire la persoanele pe care le trimit la muncă în străinătate

Date:

Agenţiile de plasare a forţei de muncă în străinătate vor fi obligate să îi informeze pe românii care pleacă la muncă despre condiţiile şi regulile speciale de intrare în statul de destinaţie, să asigure transportul acolo, prin firme autorizate şi să informeze ITM cu privire la persoanele pe care le-au trimis la muncă în străinătate. De asemenea, vorbim şi despre majorarea amenzilor pentru agenţiile de plasare a forţei de muncă, în cazul în care încalcă regulile.
Vechea legislaţie nu proteja suficient de bine românii care lucrează în străinătate, cei mai expuşi riscurilor fiind lucrătorii sezonieri.
Actul normativ prevede ca furnizorii de servicii de plasare stabiliţi pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene care desfăşoară, pe teritoriul României, activităţi de mediere şi plasare a forţei de muncă, să aibă aceleaşi obligaţii pe care le au şi agenţii de plasare. Până acum, aceste obligaţii erau impuse doar agenţilor de plasare:

  • efectuarea în mod gratuit a activităţii de mediere a cetăţenilor români în vederea angajării în străinătate, fără perceperea de la aceştia de comisioane, tarife sau taxe;
  • încheierea, cu solicitanţii locurilor de muncă, a contractelor de mediere în formă scrisă;
  • asigurarea încheierii contractului individual de muncă sau a documentului echivalent, conform legislaţiei statului de destinaţie, atât în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, cât şi în limba română, precum şi punerea la dispoziţia lucrătorului român a acestui contract, înainte de plecarea acestuia din România.
  • Este stabilită clar obligaţia de a se asigura că lucrătorii plasaţi la muncă în străinătate deţin toate informaţiile referitoare la condiţiile speciale de intrare în statul de destinaţie, respectiv, la regulile speciale care trebuie respectate, conform legislaţiei statului de destinaţie, în condiţiile existenţei a unui risc epidemiologic. Actul normative mai prevede, în mod explicit, următoarele:
  • stabilirea obligaţiei organizării transportului prin persoane juridice autorizate să efectueze transport internaţional de persoane pentru toţi lucrătorii plasaţi la muncă în străinătate, în cazul în care deplasarea lucrătorilor către

acelaşi loc de muncă din statul de destinaţie se efectuează în grupuri mai mari de 10 persoane;

  • stabilirea obligaţiei de a se asigura că lucrătorii plasaţi la muncă în străinătate, deţin toate documentele necesare accesului în statul de destinaţie, anterior deplasării acestora, fapt care va conduce la evitarea situaţiilor în care cetăţenilor români nu li se permite intrarea în statul spre care se deplasează în scop de muncă, pe motiv că nu deţin documentele solicitate;
  • stabilirea obligaţiei de a transmite inspectoratului teritorial de muncă, o notificare privind plasarea forţei de muncă, cu cel puţin cinci zile lucrătoare anterioare plecării din ţară a persoanelor plasate la muncă în străinătate, pentru o mai bună gestionare a acestor situaţii şi pentru a facilita verificarea condiţiilor în care aceştia sunt plasaţi;
  • stabilirea obligaţiei de a păstra la sediul social, respectiv la sediul permanent din România, contractul de mediere precum şi câte o copie, în limba română şi în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, a contractului individual de muncă, sau, după caz, un exemplar al documentului echivalent, pentru o perioadă de trei ani de la data încetării acestora, şi de a le pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, cu ocazia controlului.
  • stabilirea obligaţiei de a transmite, lunar, (nu trimestrial, cum prevede actul normativ în prezent), inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, până la data de 5 a lunii următoare, situaţia privind contractele de mediere încheiate şi persoanele angajate în străinătate, fapt care va contribui, la identificarea în timp util şi intervenţia, dacă este cazul, asupra situaţiilor în care persoane aflate la muncă în străinătate primesc un tratament inadecvat sau nu le sunt respectate clauzele din contractul de mediere şi contractul individual de muncă;
  • înăsprirea regimului sancţionator aplicabil pentru cazurile de nerespectare a prevederilor legale privind medierea şi plasarea forţei de muncă în străinătate.
    Măsurile se aplică indiferent dacă lucrătorii apelează la serviciile unui agent de plasare a forţei de muncă român sau la serviciile unui furnizor de servicii de plasare stabilit pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene care desfăşoară, pe teritoriul României, activităţi de mediere şi plasare a forţei de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...

SORANA CÎRSTEA, DE NECLINTIT ÎN TOPUL CELOR MAI BUNE JUCĂTOARE DE TENIS ALE ROMÂNIEI

Jucătoarea română cel mai bine clasată în clasamentul WTA...
error: Conținutul este protejat!!