Într-o singură zi, 529 de egipteni, condamnaţi la moarte

Anul trecut, armata egipteană condusă de generalul al-Sissi l-a dat jos de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi care şi el la rândul său a profitat de faptul că Fraţii musulmani l-au dat jos de la putere pe Hosni Mubarak. Se pare că este un fel de blestem pentru această ţară deoarece toţi cei care au condus Egiptul s-au dovedit până la urmă a fi dictatori nemiloşi pe care nu i-a interesat prea mult soarta poporului egiptean, ci mai mult să păstreze puterea şi să satisfacă financiar clientela politică. Este un adevăr incontestabil ce caracterizează nu doar Egiptul ci toate statele ce au parte de conducători cu apucături dictatoriale, dependenţi pentru păstrarea puterii politice, de propria loc lcientelă politică ce i-a finanţat într-o primă etapă, pretinzând în cea următoare să-şi recupereze banii băgaţi în cel care a ajuns preşedinte de stat. Repetăm, această realitate politică şi socială caracaterizează state din Africa, Asia, America Latină şi Sud-Estul Europei.
Bâlciul justiţiei
După ce a fost dat jos de la putere, anul trecut, Mohamed Morsi, după ce au fost stârpite în faşă aproape toate mişcările islamiste egiptene pro-Morsi, cel care conduce în prezent statul egiptean, generalul al-Sissi a tras sforile să se declanşeze o serie de procese care au trecut în plan secund procesul lui Hosni Mubarak început în 2011, proces ce nu s-a terminat nici în prezent.
La începutul acestei săptămâni, luni 24 martie, pentru a potoli definitiv populaţia ce nu-l simpatitează pe al-Sissi, un tribunal subordonat intereselor actualei puteri, jucând arhicunoscuta piesă a dreptăţii şi aplicării aşa-zis echitabile a justiţeie, a condamnat la moarte 529 de simpatizanţi şi susţinători ai fostului preşedinte Morsi. Punctul de pornire ce a declanşat procesul ce a culminat cu sute de condamnări la moarte, de fapt pretextul pentru exterminarea oficială a partizanilor lui Morsi, a fost uciderea unui ofiţer de poliţie în provincia Al-Minya din Egiptul Mijlociu. Moartea respectivului ofiţer a survenit în timpul evenimentelor sângeroase din august 2013 când poliţia a invadat pur şi simplu toate locurile în care se adunau Fraţii Musulmani pentru a protesta împotriva armatei şi a conducătorului său. Conform agenţiei oficiale de presă, MENA, procesul a mai inclus şi acuzarea de tentativă de asasinat îndreptată împotriva altor doi ofiţeri de poliţie, plus incendierea postului de poliţie din localitatea Matay. Desigur, pentru a avea mai multă greutate şi justificare în pronunţarea sentinţei de condamnare la moarte, cei 529 de islamişti egipteni au mai fost acuzaţi şi de capturarea armelor din respectivul post de poliţie, inclusiv, pentru ca totul să fie cât mai bine condimentat juridic, de tulburarea ordinii publice. Din grupul celor 529 de inslamişti condamnaţi la moarte, până la urmă, în mod surprinzător, 17 au fost achitaţi, iar alţi 153 au profitat de neatenţia paznicilor şi pur şi simplu au evadat pierzându-li-se definitiv urma. Se crede că cei 153 de islamişti evadaţi au beneficiat de mijloace de transport cum ar fi camioane sau autoturisme pentru a trece graniţa statului egiptean.
Şocul generalizat
Condamnarea la moarte a celor 529 de susţinători ai lui Morsi a provocat un puternic şoc nu numai la nivel de stat egiptean, dar chiar şi la nivelul întregii comunităţi arabe consid-erându-se că un asemenea verdict vizând sute de persoane este un fapt fără precedent. De asemenea, în Lumea arabă se consideră că această formă aşa-zis legalizată de exterminare în masă a adversarilor politici a întrecut cu foarte mult orice manifestare dictatorială de cruzime faţă de populaţia care din 2011, văzând că a reuşit să câştige, a prins gustul îndepărtării dictatorilor de la putere.
Ceea ce nu se aştepta nimeni este supunerea totală a avocaţilor şi judecătorilor ce au făcut fără să comenteze jocul Puterii. După cum a declarat ziariştilor occidentali veniţi în Egipt, Mohammed Loffy, fondatorul Comisiei egiptene pentru drepturile şi libertăţile omului, în prezent oricine se opune, în Egipt, actualului guvern provizoriu format din militari, este arestat fără nicio formă legală de către poliţie şi torturat, după care i se intentează un proces unde nu sunt garantate procedurile juridice elementare. După cum consideră presa internaţională occidentală şi nord americană, în prezent, în Egipt judecătorii şi avocaţii se mulţumesc să facă jocul puterii. Verdictul de condamnare la moarte a celor 529 de Fraţi musulmani dovedeşte fără niciun pic de îndoială că sistemul juridic egiptean preferă să facă jocurile puterii din dorinţa fiecărui avocat şi procuror de a supravieţui liniştit fătă să rişte să-şi pună în pericol propria sa viaţă şi a familiei sale. Inedit este considerat şi procedeul folosit de armată. A cucerit puterea, de unde nu mai vrea să plece, şi pentru a închide definitiv gura opozanţilor ismaişti a azmuţit poliţia care a fost secondată de sistemul juridic pentru a se da o spoială de legalitate brutalităţii folosite pentru eliminarea adversarilor. Folosirea poliţeie şi a justiţiei mai are şi scopul de a exonera Statul egiptean de orice fel de responsabilitate în ceea ce priveşte violarea gravă a drepturilor omului, în Egipt.
Un singur scop
Din anul 2011, toate sentinţele date de Justiţia egipteană nu au avut decât un singur scop: să scape de orice responsabilitate juridică forţele de securitate şi de represiune egiptene. Cu excepţia unui singur poliţist care a fost condamnat la 10 ani de închisoare deoarece modul burutal în care a acţionat împotriva protestatarilor a fost filmat de către reporterii străini, imaginile făcând înconjurul lumii, cu excepţia a altor trei poliţişti care au fost condamnaţi la un an de închisoare cu suspendare, deoarece au fost găsiţi vinovaţi pentru moartea a 37 de islamişti ce fuseseră încătuşaţi, închişi în duba poliţiei şi sufocaţi cu gaze lacrimogene după ce fuseseră bine încuiate uşile dubei, din 2011 până în prezent niciun poliţist nu a fost condamnat pentru faptele sale. Motivaţia judecătorilor egipteni a fost una superficială, dar de efect: nu au mai fost găsite persoanele ce au fost cotonogite în timpul mişcărilor de protest. Pe undeva este normal ca respectivele persoane să nu se mai prezinte în instanţă pentru a susţine cu dovezi concrete afirmaţiile acuzării deoarece unele dintre ele au dedecat între timp, altele, de frică, nu s-au mai prezentat în instanţă sau au preferat să fugă în alte state arabe pentru a nu-şi pune viaţa în pericol. Cinismul a atins culmi nemaiîntâlnite pentru justiţia egipteană, avocaţii apărării susţinând că niciunul dintre cei care au acuzat poliţia de brutalitate sau de asasinat nu poate dovedi concret ce s-a întâmplat în timpul mişcărilor de protest.
Ultima speranţă: marele muftiu
Pentru cei 529 de condamnaţi la moarte mai există o singură speranţă: Curtea de casaţie să decidă dacă acest proces trebuie sau nu rejudecat. Dar şansele sunt foarte mici. Pe de o parte armata controlează toate structurilenecesare menţinerii puterii, iar de pe altă parte, procedura juridică egipteană este foarte greoaie şi tradiţionalistă. Astfel, de sute de ani, în Egipt, orice verdict dat de un tribunai laic trebuie aprobat de către marele muftiu din Al-Azhar. Dacă acesta, care îndeplineşte şi funcţia de judecător religios, spune că sentinţa nu este corectă, cei 529 de condamnaţi la moarte au şanse de a scăpa cu viaţă. Cu toate acestea, concluzia marelui muftiu nu a fost niciodată luată în consideraţie şi respectată. Se ştie că în anul 2009, un judecător egiptean a confirmat pedeapsa capitală pentru 26 de egipteni, autorii planificării şi executării unui atac terorist în zona canalului Suez împotriva unor turişti străini. Chiar dacă marele muftiu a spus că pedeapsa cu moartea a celor 26 de egipteni nu este conformă cu realitatea deoarece tradiţia juridică egipteană religioasă care datează din Evul Mediu nu consideră atacurile teroriste nici periculoase, nici motiv de incriminare, judecătorul civil inclusiv procurorul nu au ţinut cont de decizia marelui muftiu, iar cei 26 de egipteni au fost executaţi a doua zi. După cum merg lucrurile se pare că nici cei 529 de islamişti nu au şanse prea mari de a rămâne în viaţă, indiferent ce va decide marele muftiu.