Oraşul Pucioasa se transformă de la o lună la alta într-un adevărat şantier unde chiar se lucrează. În urmă cu doi ani, la preluarea mandatului, administraţia locală condusă de tânărul edil Constantin Ana şi-a luat angajamentul că în perioada mandatului său o să transforme Pucioasa într-un oraş de nerecunoscut.
Primarul oraşului Pucioasa, Constantin Ana, a ţinut să sublinieze faptul că s-a pus capăt calvarului de pe DN 71 Bucureşti-Sinaia, în zona de intrare în Pucioasa, unde traficul rutier se desfăşura cu dificultate din cauza unor lucrări la reţeaua de canalizare.
După 2 ani de discuţii, procese şi contestaţii, reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii au putut folosi garanţia de bună execuţie depusă de constructor pentru a reface carosabilul pe DN 71, respectiv un sector de 240 de metri, afectat de lucrarea de intervenţie între căminele 222 bis şi 227 bis. O altă veste bună vine de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri care odată cu aducerea drumului afectat de lucrările de canalizare la starea iniţială, va veni cu un covor asfaltic pe 1,8 km rămaşi neasfaltaţi, de la intrarea în Pucioasa până în zona Cartierului Filatură.
O altă veste minunată dată de edilul de la Pucioasa este legată reabilitarea trotuarele din zona centrală a oraşului-staţiune, care arată deplorabil în momentul de faţă, nefăcând cinste urbei. Modernizarea trotuarelor va fi gata cel mai târziu în luna august. Edilul Constantin Ana a vorbit şi despre investiţia din cartierul Filatură
În asociere cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, autorităţile locale din Pucioasa modernizează acest cartier al oraşului care de foarte multă vreme nu a mai beneficiat de investiţii. Zeci de garaje insalubre au fost dezafectate, iar în locul lor vor fi amenajate locuri moderne de parcare, se vor executa şi lucrări peisagistice, iar infrastructura de drumuri din această zonă a oraşului va fi reabilitată şi modernizată. Chiar dacă în acest moment oamenii se mai plâng de un oarecare disconfort din cauza utilajelor şi a lucrărilor de la reţelele de gaze, edilul Constantin Ana este convins că, peste câteva luni, locuitorii vor uita de toate aceste neplăceri şi se vor bucura că beneficiază de condiţii moderne de trai.
Constantin Ana a fost ales primar al oraşului Pucioasa în iunie 2016.
Investiţiile oraşului Pucioasa, prind viaţă
Date: