Istoria Cupei Mondiale la Fobal. 1962 oficializarea fotbalului violent si vulgar

În 1962, Chile a câştigat dreptul de a găzdui cea de-a şaptea ediţii a Cupei Mondiale la Fotbal. Nici până în ziua de astăzi nu se ştie cum a reuşit Chile să tragă sforile şi să obţină acest drept. A fost un lucru uimitor pentru toată lumea deoarece, cu doi ani mai înainte, în Chile s-a produs cel mai mare seism din istoria acestei ţări, un seism de magnitudinea 9,5 de scara Richter, care a făcut 6.000 de victime şi a pus la pâmânt întreaga economie a ţării. Deşi nu a reuşit, în doi ani să-şi revină economic de pe urma catastrofei naţionale, totuşi Chile a reuşit să învingă Brazilia şi să obţină organizarea Campionatului. Argumentul oficial, cam tras de păr, a fost că trecuseră deja 20 de ani de când s-a organizat în America Latină ultimul Campionat Modnial de Fotbal, motiv pentru care după Elveţia şi Suedia, era rândul unui stat sud-american să organizeze Campionatul Modnial de Fotbal. Deşi mulţi comentatori sportivi au criticat decizia, aşa cum peste foarte mulţi ani de zile o altă generaţie de comentatori sportivi şi politici vor critica decizia FIFA de a permite Qararului să organizeze Cupa Mondială la Fotbal, totuşi Campionatul a avut loc în Chile. Această ediţie din 1962 a constituit o premieră în ceea ce priveşte modul în care s-a practicat fotbalul pe teren. Dacă în 1954, premiera a constat în faptul că pentru prima dată meciurile au fost transmise prin intermediul televiziunii, dacă în 1958 acest sistem de transmitere a meciurilor de fotbal a luat amploare, a doua mare premieră costând în faptul că absolut toate televiz-iunile din lume au preluat în direct sau au transmis înregistrări ale meciurilor de fotbal, provocând chiar creşterea vânzării de televizoare fapt care a fost atunci cu adevărat o premieră modială, de data aceasta premiera care a avut loc s-a caracterizat printr-o latură în totalitate negativă: la Campionatul din 1962 s-a practicat pentru prima dată un fotbal violent în care a plouat cu faulturi, chiar cu gesturi violente între fotbalişti. Începând cu Chile, fotbalul nu a mai fost un joc de echipă elegant, fotbalul a devenit un joc de echipă primitiv presărat cu vialenţă fizică şi verbală. Campionatul din Chile a transformat fotbalul aproape într-o bătaie între găşti care nu s-au mai gândit să fie fair-play în timpul competiţiei. Marea surpriză a Campionatului din Chile a fost faptul că Franţa şi Suedia, considerate, pe atunci, cele mai bune echipe ale momentului, au fost eliminate chiar din meciurile de calificare pentru Cupă. A doua mare surpriză a constituit-o Italia care în meciul de deschidere, din data de 2 iulie 1962, întâlnindu-se cu reprezentativa ţării gazdă, s-a trezit aproape eliminată. În timpul meciului, destul de repede cei 22 de fotbalişti au ajuns să se ia la bătaie pe teren. Doi fotbalişti italieni s-au ales cu nasul spart. Cu chiu cu vai s-a continuat meciul pe care italienii l-au pierdut cu 2-0. Spre finalul meciului jucătorii au devenit aşa de incontrolabili încât a fost necesară intervenţia poliţiei chiliene care i-a urcat direct în dubă pe cei 22 de fotbalişti de pe teren, ducându-i la secţie pentru a-i obliga să se potolească. O altă victimă a naţionalei statului Chile a fost URSS-ul pe care l-a învins în sferturile de finală, chiar dacă ruşii aveau în componenţa echipei pe legendarul lor portar Lev Yaşin, poreclit „Păianjenul negru”. O altă surpriză a fost eliminarea Iugoslaviei de către Cehoslovacia, deşi sârbi începuseră să se bucure de un mare prestigiu, în lumea fotbalului, după ce reuşise să câştige medalia olimpică de aur la fotbal, iar în 1960 sârbii fuseseră finalişti la Campionatul Mondial de Fotbal. La ediţia din 1962, cel mai bun fotbalist brazilian nu a fost Pele, aşa cum se aştepta toată lumea, ci Garrincha, care prezenta o particularitate de natură fizică: avea piciorul drept mai lung cu 6 centimetri decât cel stâng, dar această particularitate nu l-a împiedicat să fie cel mai bun fotbalist, în teren, în timpul Campionatului din Chile. Tot Campionatul din Chile a mai prezentat publicului larg o surpriză: în meciul final, Pele a fost înlocuit cu Amarildo. Şi ultima, cea mai mare surpriză, a constituit-o faptul că în finală au jucat Brazilia şi Cehoslovacia, ultima echipă fiind cu adevărat marea revelaţie a Campionatului Mondial de Fotbal. Culmea, primul gol al finalei a fost înscris de către Cehoslovacia, dar, în ciuda eforturilor făcute, cehii nu au reuşit să păstreze avantajul, să profite de pe urma lui, iar brazilienii şi-au revenit foarte repede, câştigând după 90 de minute de joc, Cupa. Spre deosebire de celelalte meciuri, de până la cel final, când toată lumea se aştepta ca şi acesta să fi preserat de gesturi violente, fizic şi verbal, meciul dintre Brazilia şi Cehoslovacia nu a avut nici cea mai mică umbră de violenţă. A fost singurul meci elegant şi cu adevărat sportiv de la această ediţie chiliană a Campionatului Mondial de Fotbal.