Istoria Cupei Mondiale la Fotbal 1978: Fotbal în vremuri de dictatură

In plină dictatură militară, Argentina reuşeşte performanţa de a organiza prima sa Cupă Mondială la Fotbal. Şi de data aceasta, jocurile se desfăşoară conform schemei clasice. Cea de-a11-a ediţie a Cupei a fost organizată în Argentina deoarece Junta Militară dorea să demonstreze că situaţia economică a ţării este înfloritoare, permiţându-şi astfel luxul de a organiza o competiţie mondială a fotbalului, iar pe de altă parte, militarii ţineau neapărat să arate lumii întregi că argentinienii se bucură de libertate.
Libertatea de-a vedea doar fotbal
Desigur, argentinienii se bucurau de libertatea de a vedea, printre altele, meciuri de fotbal. Argentinienii nu se bucurau însă de libertatea de gândire sau de libertatea de a vedea orice şi de a spune liber tot ce le trecea prin gând. Dacă la ediţia trecută, una dintre premiere a fost participarea, pentru prima dată, a | Africii la Cupa Mondială la Fotbal, de data aceasta, la cea de-a 11-a ediţie, cea argentin-iană, în organizarea Cupei a atârnat foarte greu în balanţă i dreptul ţărilor africane şi asiatice | de a participa. Statele din Asia şi din Africa şi-au făcut masiv apariţia la această ediţie ca efect al puternicului şi masivului val de decolonizare care a ţinut pe tot parcursul anilor ’70. Consecinţa, atât în plan economic cât şi organizatori, a fost apariţia, practic peste noapte, a peste 100 de echipe naţionale de fotbal. La aflarea acestei veşti, organizatorii argentinieni s-au luat cu mâinile de păr, dar le-a sărit FIFA în ajutor, hotărând să elimine sferturile şi semifinalele pentru a putea organiza o a doua fază a grupelor, ţările care câştigau respectivele grupe având dreptul de a participa la faza finală din Argentina. La aflarea acestei veşti, organizatorii argentinieni au răsuflat uşuraţi. Desigur, nu era pentru prima dată când Campionatul Mondial de Fotbal se desfăşura sub privirile „binevoitoare” ale unei dictaturi politice şi militare. Să ne amintim că cea de-a doua ediţie, din 1934, a avut loc în plin regim dictatorial şi militar al lui Mussolini. Dar, dacă în 1934 nimeni nu a comentat, de data aceasta, orgsnizarea Cupei în Argentina a provocat un val imens de contestaţii. Trebuie spus, că după al Doilea Război Mondial, massmedia dispunea de mai multe mijloace de difuzare a informaţiei spre deosebire de sitauţia dintre cele două războaie mondiale, când controlul politic era totuşi mai riguros, iar cenzura mai draconică.
Banii, mai importanţi decât democraţia
De data aceasta, mass-media a pus în evidenţă ororile dictaturii militare argentiniene, în comparaţie cu organizarea Cupei prin care se dorea acreditarea ideii optimiste de libertate cetăţenească. Adevărul este că generalul Jorge Videla, conducătorul Argentinei, reuşise să instituie în ţara tangoului o adevărată atmosferă de teroare, aşa de bine pusă la punct încât oamenilor le era frică să vorbească nu numai pe stradă, dar şi în casă. Era acel tip de teroare cunoscută şi de români mai ales în anii ’80. Videla a luat puterea în 1976, printr-o lovitură de stat şi a pus în evidenţă ceea ce mai târziu profesioniştii vor numi „războiul intern murdar”, tehnică pentru finalizarea unei lovituri de stat care nu era totuşi o noutate, deoarece fusese pentru pima dată folosită de francezi in războaiele din Indochina şi Algeria. Pentru a fi mai bine înţeleşi, trebuie să spunem că prin „război intern murdar” se înţelege de fapt arestarea şi torturarea oricărei persoane, indiferent de vârstă şi de sex, bănuită că este împotriva regimului politic aflat la putere. Ceea ce a revoltat lumea internaţională a fost mai ales faptul care a dus la dezvăluirea unei realităţi considerată inacceptabilă: Şcoala superioară de mecanică a marinei fusese transformată în loc pentru interogarea şi torturarea suspecţilor. Pesonalităţi din lumea întreagă, din domeniul culturii, politicii, sportului şi-au manifestat public dezaprobarea cu organizarea Cupei în Argentina. Totuşi, în ciuda valului de proteste, mediul economic şi-a manifestat public interesul pentru ediţia argentin-iană a Cupei. De exemplu, CocaCola nu a fost deloc deranjată că oamenii erau torturaţi în Argentina, vărsând 8 milioane de dolari, devenind în felul acesta sponsorul oficial al Cupei, varianta argentiniană. Scandalul Adidas
Mai mult chiar, state care, în prima fază, au criticat violent regimul Videla, până la urmă au acceptat să participe. Este cazul echipei naţionale a Franţei. A existat totuşi un mic episod în ceea ce priveşte naţionala franceză: dându-şi seama în ultima clipă, că există marele risc să fie păcăliţi de către firma Adidas, fotbaliştii francezi nu au vrut sub nicio formă să plece în Argentina. Până la urmă, pentru a fi siguri de participare, membrii Federaţiei franceze de fotbal au reuşit să obţină toate garanţiile concrete că firma Adidas le va dat forbaliştilor francezi primele promise. In acest scop, cu câteva zile înainte de plecarea naţionalei spre Argentina, firma Adidas a virat banii în conturi deschise special pe numele respectivilor fotbalişti. Au existat şi momente pentru unii amuzante, pentru alţii enervante. Argentina este o ţară imensă. Ghinionul a vrut ca naţionala Franţei să fie găzduită într-un oraş iar primul joc avea loc în Mar del Plata, aflat la 400 de kilometri de locul unde francezii fuseseră găzduiţi. Enervaţi, grijulii să ajungă la timp pe stadion, în grabă, francezii au luat tricouri albe, nu cele tradiţional albastre. Când au intrat pe stadion, surpriză: adversarii lor, naţionala Ungariei, aveau tricouri tot albe. Conform regulamentului echipele nu putea să joace în tricouri de aceeaşi culoare. Francezii riscau să fie eliminaţi din competiţie, fără să fi atins mingea, cu piciorul. în consecinţă, în maxim un sfert de oră staff-ul francez a trebuit repede să apeleze la poliţia din Mar del Plata şi în urletul sirenelor maşinilor de poliţie au luat la rând toate magazinele până au găsit tricouri, nu albastre, ci albe cu dungi verzi, care de bine, de rău, s-au potrivit fotbaliştilor francezi.
Mafia fotbalului
Dar incidentele mai mult sau mai puţin plăcute nu au lipsit în Argentina. Se pară că încă din acea perioadă începuse să funcţioneze mafia fotbalului. Fiindu-le frică de naţionala Olandei, dar mai ales de Johan Cruijff, se pare că membrii anonimi ai mafiei argen-tiniene a pariurilor a aranjat ca vedeta olandeză să fie agresată la domiciliul său din Barcelona. Agresiunea a fost aşa de violentă încât Cruijff a preferat să renunţe să mai facă parte din naţionala olandeză. Acum, pentru prima dată, s-a văzut foarte clar cât de mult înseamnă prezenţa unui fotbalist de mare valoare, pe teren, Cruijff rămânând acasă, iar naţionala olandeză pierzând meciul cu Argentina, la scor de 3-1, după prelungiri. Desigur nu s-a putut dovedi niciodată că a fost mâna mafiei argentiniene a pariurilor. Nu s-a putut niciodată dovedi, deşi zvonurile au fost nenumărate, că guvernul lui Videla ar fi fost amestecat în intimidarea olandezului Cruijff. Adevărul este că nu atât Germania sau Italia, cât naţionala olandeză devenise sperietoare pentru argentinieni. Oricum, până la urmă Argentina a reuşit să câştige Cupa şi datorită unui fotbalist care atunci, în 1978, îşi făcea pentru prima dată apariţia în echipa naţională devenind cu timpul o personalitatea a fotbalului mondial care îl va detrona pe Mario Kempes: este vorba de Diego Maradona. Ediţia din 1978 a însemna pentru Maradona drumul ascendent către glorie şi bogăţie, dar a însemnat, odată cu trecerea timpului şi începutul de drum către o serie de necazuri care au fost aproape la un pas de a-l duce definitiv în spatele gratiilor.
Clasamentul din 1978, al primelor trei echipe de fotbal, la nivel mondial, a fost: 1-Argentina, 2- Olanda, 3 – Brazilia.