Istoria Cupei Mondiale la Fotbal România a participat la prima ediţie a Campionatului Mondial de Fotbal, în 1930

Date:

fotbalPrima ediţie a Cupei Mondiale la Fotbal a avut loc în 1930 şi s-a desfăşurat în contextul crizei economice mondiale care a izbucnit în 1929. Un alt aspect ce a conferit un aspect special acestui Campionat a fost nevoia Americii Latine de a configura propria sa identitate. începuturile organizării Campionatului Mondial de Fotbal au fost ezitante, deoarece la începutul secolului al XX-lea, fotbalul nu prezenta totuşi un interes aşa de mare ca în prezent. în plus, Europa tocmai ieşise din Primul Război Mondial, şi nici la un deceniul după terminarea acestuia nu îşi revenise în totalitate din pucnt de vedere economic mai ales că declanşarea crizei economice slăbise Bătrânul Continent şi mai mult. în consecinţă, organizarea unui Campionat Mondial de Fotbal nu era o pori-oritate pentru europeni, nici cel puţin sub aspectul de orgoliu. Prima ediţie a Campionatului s-a desfăşurat între 13 şi 30 iulie 1930, timp de 18 zile şi nu a a avut loc în Europa, ci în Uruguay. De ce a fost desemnat acest stat sud-american? Deoarece respectiva perioadă, inclusiv anul, coincidea cu aniversarea centenarului independenţei Uruguayului. în plus, statul sud-american nu fusese lovit de recesiune şi putea, sub aspect economic, să susţină desfăşurarea acestui Campionat. în scurt timp s-a ivit o nouă problemă: cluburile europene care trebuiau să formeze, prin jucătorii lor, naţionala fiecărui stat, s-au dovedit a fi incapabile să susţină participarea la Campionatul Mondial de Fotbal, deoarece, din cauza recesiunii, nu aveau bani pentru a finanţa deplasarea. Rezultatul a fost destul de penibil pentru Europa. în plină perioadă a recesiunii economice, doar patru state s-au dovedit capabile, din punct de vedere financiar, să trimită pe propria lor cheltuială reprezentativele Bătrânului Continent. Astfel, în Uruguay, din partea Europei, au participat doar patru echipe: ale Franţei, Belgiei, României şi Iugoslaviei. Aceste patru ţări au dovedit că, în ciuda recesiunii economice, erau capabile de-a avea o economie suficient de puternică pentru a trimite fotbalişti peste Oceanul Atlantic. Singurul stat european care, din orgoliu, deşi nu avea probleme economice, a refuzat să participe, a fost Anglia. Englezii au motivat neparticiparea lor printr-o explicaţie uluitoare: refuzau să plece în Uruguay deoarece ei şi nu sud-americanii erau inventatorii jocului de fotbal. în consecinţă, îi priveau pe sud-americani cu un total dispreţ. La un moment dat, influenţată de atitudinea Angliei, şi Franţa a vrut să refuze participarea la primul Campionat Mondial de Fotbal, dar creatorul Cupei, Jules Rimet, fiind un francez, Parisul nu şi-a putut permite luxul de a urma gestul Angliei.
Călătoria, pentru cele 4 naţionale europene a fost o adevărată odisee. Fotbaliştii europeni ai debarcat la Rio de Janeiro. Singura naţională europeană care nu a vrut să meargă cu acelaşi vapor pe care l-au folosit celelalte trei naţionale europene, a fost Iugoslavia, care într-o ultimă tresărire de orgoliu, a îchiriat propriul său vapor pentru a traversa Atlanticul.
Din cauza crizei economice, la această primă ediţie a Cupei au participat cele mai multe state sud-amer-icane: Argentina, Brazilia, Uruguay, Bolivia, Chile şi Paraguay. Pe ultima sută de metri şi-au făcut apariţia şi Mexicanii şi naţionala Statelor Unite. Prima ediţie a Cupei Mondiale la Fotbal a fost câştigată de Uruguay, împotriva Argentinei, cu scorul de 4- 2. Victoria uruguayenilor a provocat o stare de euforie, la nivel naţional, din acest motiv, ziua în care uruguayenii au câştigat Cupa, a fost decretată zi de sărbătoare naţională. Victoria Uruguayului din 1930 nu era întâmplătoare, deoarece naţionala sa de fotbal câştigase medalia de aur la Jocurile Olimpice, ediţiile 1924 şi 1928. Franţa, fiind considerată cea mai reprezentativă şi cea mai cultă naţiune europeană, la vremea respectivă i s-a acordat onoarea să joace în meciul de deschidere împotriva Mexicului. Deşi nu au ajuns în finală, acest meci are o anumită valoare istorică pentru francezi deoarece a fost câştigat cu scorul de 4-0 de către naţionala Cocoşului Galic. Din păcate pentru francezi a fost primul şi ultimul meci câştigat, deoarece au pierdut catastrofal următoarele partide jucate în faţa reprezentativelor Argentinei şi statului Chile.
Oricum, această primă ediţie a Cupei Mondiale la Fotbal a consituit o formidabilă trambulină pentru popularizarea jocului de fotbal la nivel mondial. La prima ediţie au asistat 500.000 de spectatori, pe parcursul a 18 meciuri, ceea ce înseamnă 28.000 de spectatori de meci de fotbal, ceea ce este o performanţă pentru epoca respectivă când fotbalul nu se număra printre sporturile favorite ale lumii. Primul Campionat din Uruguay are meritul de a fi scos definitiv fotbalul în lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!