„Ţinând cont de analiza riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, ce indică o creştere importantă a numărului de persoane infectate cu noul Coronavirus, atât prin circulaţia virusului pe teritoriul naţional, cât şi prin importarea lui odată cu intrarea în ţară a unor persoane posibil infectate, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa recomandă angajatorilor ca, acolo unde este posibil, să se reducă la minim deplasările/delegaţiile lucrătorilor pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, precum:
Deplasările de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;Deplasările de la sediul persoanei juridice/persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă;Deplasările de la sediul persoanei juridice/persoanei fizice la care este încadrat lucrătorul, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă;Deplasările pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării”-a declarat Marius Lixandru, inspectorul şef al ITM Dâmboviţa. Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care se deplasează în interesul desfăşurării profesiei din România într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în România, ca stat de rezidenţă al conducătorului auto, trebuie să prezinte la intrarea în ţară o adeverinţă de salariat asumată de angajator, indiferent dacă deplasarea se face la bordul autovehiculului de transport marfă sau prin mijloace individuale ori în cont propriu, conform Ordonanţei Militare nr. 7/04.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. De asemenea, la intrarea în România, conducătorii acestor autovehicule care nu prezintă simptome asociate COVID-19, completează o declaraţie pe propria răspundere
(model stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor) prin care îşi asumă locaţia unde pot fi contactaţi în perioada dintre curse. Aceştia nu se supun măsurilor de izolare la domicil-iu/carantinare, cu condiţia asigurării de către angajator a materialelor individuale de protecţie împotriva COVID-19.
Legea nr. 319/2006, privind securitatea şi
sănătatea în muncă, prevede o serie de obligaţii ale lucrătorilor, pe care trebuie să le respecte inclusiv în situaţiile în care efectuează deplasări pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, din care:
-Să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
-Să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie;
-Să coopereze cu angajatorul/lucrătorii desemnaţi, pentru a le permite acestora să se asigure ca mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate;
-Să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;
-Să comunice imediat angajatorului/ lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie; -Să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană.